Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Salzburg, campionii integrarii și valorificării tinerilor. Profit imens şi reţea de scouting de vis

Cristian Mihală

Actualizat 18/06/2021 la 15:38 GMT+3

RB Salzburg nu doar că e pe punctul să devină o abonată la Champions League, dar a reuşit să crească în ultimii 10 ani zeci de tineri care acum imprsionează la cel mai înalt nivel.

Erling Haaland of Salzburg and Dominik Szoboszlai of Salzburg celebrates their victory after the UEFA Champions League match between RB Salzburg and KRC Genk at Red Bull Arena on September 17, 2019 in Salzburg, Austria

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Ştefan-Toma
În această vară, echipa din orașul lui Mozart se află în negocieri intense cu cluburile din Premier League pentru vânzarea atacantului zambian Patson Daka. Leicester este echipa aflată în pole position pentru transferul golgheterului celor de la Salzburg. Afacerea ar urma să se ridice la 35 de milioane de euro, un record pentru echipa din Austria, care s-a transformat într-unul dintre cele mai puternice cluburi care "şlefuieşte" talente.
Câștigătoare a campionatului austriac în ultimii 6 ani, RB Salzburg are ca principal scop căutarea tinerelor talente și promovarea lor încă de la o vârstă fragedă. Această politică aduce clubului venituri din ce în ce mai mari din vânzarea de jucători. În mare măsură lotul "taurilor" este format din jucători cu vârsta de 23 de ani sau mai mică; excepțiile pot fi numărate pe degetele de la o mână. O altă reușită a conducerii RB Salzburg este recrutarea tinerilor jucători cu origini africane și adaptarea acestora, încă de la o vârstă fragedă, la rigorile fotbalului european.

Profit imens pentru RB Salzburg

Trei dintre cei mai cunoscuți jucători care au trecut prin curtea taurilor și au adus un profit considerabil clubului sunt Naby Keita, în prezent jucătorul care a adus cea mai mare sumă de bani în visteria clubului (aproape 30 de milioane de euro) , Dayot Upamecano și Erling Haaland. În cazul lui Haaland, RB Salzburg a fost nevoită să accepte "doar" 20 de milioane de euro: clauza de reziliere a contractului a fost activată de Dortmund după numai 27 de apariții ale atacantului norvegian, în toate competițiile. 29 de goluri și 7 pase decisive a strâns Haaland în anul petrecut în orașul lui Mozart.
Următorul mare nume propus Europei va fi zambianul Patson Daka, în vârstă de 22 de ani. De atacantul celor de la RB Salzburg s-au interesat cluburi precum Chelsea, Liverpool, dar și RB Leipzig, echipă aflată sub aceeași "umbrelă" cu actualul club al lui Daka. În sezonul precedent, Daka a reușit 27 de goluri și 7 pase decisive în 28 de apariții și astfel a condus echipa austriacă spre al 6-lea titlu consecutiv. Dacă pe plan național, RB Salzburg domină campionatul (nu a terminat mai jos de locul doi în ultimii 15 ani), pe plan european clubul are prezențe constante în grupele Champions League, unde lasă o impresie din ce în ce mai bună; ei se mai pot lăuda că în sezonul 17/18 au fost eliminaţi cu greu de OM, în semifinalele Europa League.
Marseille -Salzburg, 2017

RB Salzburg, reţea impresionantă de scouting

Pe lângă dezvoltarea jucătorilor ce vin de pe continentul african, RB Salzburg a dovedit că urmărește și continentul asiatic, acolo unde l-au găsit pe japonezul Takumi Minamino, transferat ulterior la Liverpool. Scouterii austriecilor urmăresc și America de Nord, de unde în acest an l-au recrutat pe americanul Brenden Aaronson (20 de ani), jucător cotat la 10 milioane de euro.
Interesant este și faptul că în lotul "taurilor" se află și două dintre tinerele speranțe ale Germaniei, Karim Adeyemi (19 ani) și Mergim Berisha (23 ani), componenți ai naționalei U21, Campioană Europeană în acest an. Alți doi jucători care trebuie urmăriți în viitor sunt Sekou Koita (21 ani) și Mohamed Camara (21 ani), ambii din Mali, şi ambii cotați la peste 10 milioane de euro.
Acest sistem este posibil datorită filosofiei de dezvoltare a companiei Red Bull și încercarea de a crea o rețea de cluburi puternice, întinsă pe toate continetele lumii. S-a investit enorm în scouting şi în Academii, iar acum se culeg roadele. Ultima echipă venită în grup este Red Bull Bragantino, echipă ce activează acum în primul eșalon al fotbalului brazilian.
Sumele cheltuite în ultimii 10 ani de Salzburg pe fotbalişti de mare perspectivă:
  • Sadio Mane - 4 milioane de euro
  • Erling Haaland - 8 milioane de euro
  • Kevin Kampl - 3 milioane de euro
  • Valon Berisha - 2,8 milioane de euro
  • Noah Okafor - 11,2 kilioane de euro
  • Maximilan Wober - 10,5 milioane de euro
  • Dayot Upamecano - 2,2 milioane de euro
După cum se poate vedea, vorbim uneori de sume considerabile, dar acestea se justifică aproape întotdeauna, fotbaliştii fiind ulterior vânduţi pentru zeci de milioane de euro.
18 jucători a vândut Salzburg în ultimii 7 ani pe mai mult de 10 milioane de euro. Pe lângă Keita, Mane, Haaland sau Upamecano, deja menţionaţi, alţi fotbalişti care au ajuns acum în campionatele puternice şi care au trecut pe la austrieci sunt Szoboszlai, Haidara (Leipzig), Lainer (Gladbach), Caleta-Car (Marseille), Valentin Lazaro (Hertha) sau Munnas Dabbur (Sevilla).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo