Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sărbatoarea revenirii veteranilor Müller și Hummels în naționala Germaniei, stricată de Poulsen

Cristian Mihală

Publicat 03/06/2021 la 11:45 GMT+3

Atacantul celor de la RB Leipzig, danezul Yussuf Poulsen, a oprit Germania din drumul spre victorie în primul meci amical înainte de Euro 2020. Antrenorul Joachim Löw a revenit asupra deciziei luate la finalul anului 2018, Müller și Hummels jucând din nou aseară în meciul împotriva Danemarcei (1-1).

Thomas Müller (l.) und Mats Hummels im EM-Testspiel gegen Dänemark

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Ștefan-Toma
În egalul de aseară, Germania a continuat să experimenteze cum va aborda turneul final, chiar dacă mai sunt mai puțin de 2 săptămâni până la primul meci, cel împotriva campioanei mondiale, Franța.
Primul 11 l-a avut în poartă pe veteranul Neuer, în fața sa a fost o linie de 3 fundași centrali Süle-Hummels-Ginter, ajutată pe benzi de Klostermann și Gosens; la mijloc, Low a mizat pe duoul Neuhaus-Kimmich, iar în atac, Löw a propus un trio flexibil, fară un vârf veritabil, format din Müller-Sane-Gnabry.
De remarcat este ratarea uriașă din minutul 13 a lui Thomas Müller: ar fi fost golul cu numărul 39 în cele 101 apariții pe care le-a strâns până acum pentru "Die Mannschaft". Norocul le-a surâs nemților în minutul 48, aceștia marcând prin Neuhaus după o nesicronizare a apărării daneze. Mijlocașul în vârstă de 24 de ani al celor de la Borussia M'gladbach a marcat al doilea său gol în cele 6 prezențe acumulate până acum.
Chiar dacă cei care au continuat să atace au fost nemți, în minutul 71, după o pasă senzațională a lui Eriksen și o finalizare la colțul scurt a lui Poulsen, Danemarca a egalat. Astfel, Poulsen, reușind al 8-ulea său gol în cele 53 de apariții pentru naționala roș-albă.
De precizat este faptul că Germania a dorit să odihnească jucătorii prezenți în finala Champions League: Ilkay Gündogan, Timo Werner și marcatorul golului, Kai Havertz.

Muller și Hummels pot aduce un plus pentru Germania

Germania a dominat la toate capitolele, posesie, pase reușite, șuturi pe poartă, iar la finalul meciului Joachim Löw s-a declarat mulțumit și a adăugat că prin revenirea celor doi - Muller și Hummels - s-a stabilit o mai bună comunicare în teren, în rândul jucătorilor.
Muller a adunat 101 selecții pentru panzere fiind al 9-lea cel mai bun marcator din istoria naționalei. El a fost instrumental pentru "Die Mannschaft" în 2014, când nemții s-au întors din Brazilia cu al patrulea trofeu de Campioană Mondială. În martie 2019, Low a anunțat că mijlocașul ofensiv al lui Bayern nu mai face parte din planurile sale, de același tratament urmând a se "bucura" și Hummels și Boateng. "Sunt supărat și surprins", a spus vedeta lui Bayern la momentul respectiv. Între timp, selecționerul a decis să îi recheme pe primii doi la lot, iar acest lucru ar putea să ajute mult Germania la Euro. "Sunt pregătit 100% să iau un nou trofeu", a spus Muller, după ce a primit telegrama de convocare
Până la începutul turneului final, Euro 2020, Germania mai are de disputat luni, 7 Iunie, un amical împotriva Letoniei.
Nemții fac parte din "grupa morții" la turneul final, alături de Portugalia, Franța și Ungaria.
Lotul lui Low pentru Euro:
  • Portari: Bernd Leno (Arsenal), Manuel Neuer (Bayern Munchen), Kevin Trapp (Eintracht Frankfurt)
  • Fundași: Matthias Ginter (Borussia Mönchengladbach), Robin Gosens (Atalanta Bergamo), Christian Günter (SC Freiburg), Marcel Halstenberg (RB Leipzig), Mats Hummels (Borussia Dortmund), Lukas Klostermann (RB Leipzig), Robin Koch (Leeds United) , Antonio Rüdiger (Chelsea), Niklas Süle (Bayern Munchen)
  • Mijlocași: Emre Can (Borussia Dortmund), Leon Goretzka (Bayern Munchen), İlkay Gündoğan (Manchester City), Jonas Hofmann (Borussia Monchengladbach), Joshua Kimmich (Bayern Munchen), Toni Kroos (Real Madrid), Jamal Musiala (Bayern Munchen) , Florian Neuhaus (Borussia Monchengladbach).
  • Atacanți: Serge Gnabry (Bayern Munchen), Kai Havertz (Chelsea), Thomas Müller (Bayern Munchen), Leroy Sané (Bayern Munchen), Kevin Volland (AS Monaco), Timo Werner (Chelsea)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo