Eurosport
Jesse Lingard ratează transferul în Arabia Saudită! Salariu prea mare cerut de englez
De
Publicat 22/10/2023 la 19:12 GMT+3
Jesse Lingard a fost aproape de un transfer la gruparea saudită Al-Ettifaq, antrenată de Steven Gerrard. Mutarea pare să fi picat din cauza pretențiilor salariale prea mari ale fostului mijlocaș de la Manchester United.
Jesse Lingard of Nottingham Forest during the Pre-season Friendly match between Nottingham Forest and Valencia CF at Meadow Lane, Nottingham on Saturday 30th July 2022.
Credit imagine: Eurosport
Articol scris de Daniel Kerekes
Ultima dată la Nottingham Forest, Jesse Lingard a rămas liber de contract din vară și nu și-a găsit echipă până în acest moment. În ultimele săptămâni, fostul internațional englez s-a antrenat alături de echipa lui Steven Gerrard și a reușit să marcheze într-un amical.
Transferul era ca și făcut, dar se pare că Lingard a cerut un salariu prea mare, chiar și pentru nivelul Arabiei Saudite, conform jurnalistului Ben Jacobs. Al-Ettifaq ar fi putut să îl legitimeze pe Lingard numai în iarnă, din cauza unei reguli care are în vedere numărul de jucători străini.
Sub comanda lui "Stevie G" au mai ajuns în această vară jucători precum Jordan Henderson, Georginio Wijnaldum, sau Moussa Dembele. În Saudi Pro League, echipelor li se permite să treacă pe foaia de joc doar 8 străini, Al-Ettifaq având 10 astfel de jucători.
Citește și:
Lingard rămâne fără echipă
Astfel, Jesse Lingard mai trebuie să aștepte până să își găsească un nou angajament. Într-un interviu acordat celor de la SkySports, in iunie, acesta spunea că nu ar refuza o ofertă din Arabia Saudită: "Iau în considerare toate opțiunile. Trebuie să fac alegerea potrivită pentru mine. În Arabia Saudită se întâmplă lucruri importante, iar în următorii câțiva ani va deveni un campionat foarte valoros. Nu mă miră că jucători importanți au ales să plece acolo, și eu iau în cosiderare un transfer în Arabia Saudită."
Lingard a petrecut ultimul sezon la Nottingham Forest. Acesta ajungea la echipa nou promovată ca jucător liber de contract după despărțirea de Manchester United. Acesta a rămas din nou "free agent" după un sezon sub așteptări, care nu i-a adus prelungirea contractului.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo