Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mirel Rădoi, surprins de nivelul fotbalului arab. Echipa sa e la 5 înfrângeri consecutive

Eurosport
DeEurosport

Publicat 05/02/2023 la 17:46 GMT+2

Fostul selecționer al naționalei României a vorbit în presa arabă după ultimul joc al echipei sale, pierdut cu 1-0 în fața celor de la Al Ittihad și s-a declarat surprins de nivelul mult crescut al fotbalului din prima ligă din Arabia Saudită, comparativ cu perioada în care el a activat la Al Hilal.

Mirel Rădoi

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Tibi Munteanu
Mirel Rădoi pare că nu va avea viață ușoară în Arabia Saudită, campionat pe care considera că îl cunoaște, având în vedere că a evoluat ca jucător la Al Hilal timp de 2 ani, între 2009 și 2011, după o perioadă de 9 ani petrecută la Steaua.
Formația pe care a preluat-o de curând, Al Tai, nu este una care practică un fotbal foarte ofensiv, așa cum i-ar plăcea fostului mijlocaș, iar diferențele nivelului fotbalistic din vremea când a jucat el în Arabia și perioada actuală, când a revenit ca antrenor, par a fi destul de mari.

Mirel Rădoi, surprins de nivelul regăsit în Arabia Saudită

Al Tai a pierdut și al 2-lea meci cu Rădoi pe bancă, cu 1-0 în fața echipei de pe locul 3, care e la egalitate de puncte cu liderul Al Nassr, Al Ittihad. Unicul gol a venit în al 5-lea minut de prelungiri, astfel că antrenorul român poate spera că a adus o oarecare îmbunătățire la echipă, chiar dacă a avut puțin timp la dispoziție. Totodată, acesta speră că în următoarele confruntări va avea ceva mai multă șansă, pentru că a fost foarte aproape de a scoate un punct pe teren propriu.
Fostul selecționer al naționalei României a vorbit după meciul cu Al Ittihad, evidențiind faptul că nivelul fotbalului arab a crescut cu mult față de perioada în care el a activat ca jucător, pentru că atunci existau doar câteva echipe care se luptau cu adevărat la titlu, în timp ce acum marea majoritate a formațiilor din prima ligă arabă practică un fotbal ofensiv și pot crea surprize în fața favoritelor.
Totodată, Rădoi a îndemnat la răbdare, pentru că are nevoie de timp pentru a aduce îmbunătățiri semnificative la echipă.
"Diferența dintre perioada în care eram jucător la Al Hilal și cea de acum, în care sunt antrenor al Al Tai, este nivelul. Când jucam, erau patru echipe puternice care se luptau la titlu. Acum, toate echipele atacă și vor să câștige, iar asta oferă mai multă competitivitate campionatului.
Cred că am făcut un meci bun contra lui Al Ittihad. Am irosit două șanse de a marca pe final. Puteam să câștigăm, însă, în cele din urmă, am pierdut.
Jucătorii pe care îi am pot progresa. Nu avem nevoie de alți jucători. Problema lui Al Tai nu este pe faza defensivă, ci pe cea ofensivă. Am avut șase ocazii în cele două meciuri și nu am marcat. Nouă zile nu sunt suficiente să evităm niște greșeli", a declarat Mirel Rădoi, citat de Kooora.
Citește și:

Formația lui Rădoi, a 5-a înfrângere consecutivă în campionat

În momentul de față, Al Tai ocupă locul 10 din 16 în campionatul Arabiei Saudite, fiind mai aproape de lupta pentru evitarea retrogradării decât cea la o poziție fruntașă, contrar pretențiilor lui Mirel Rădoi, care a dovedit de-a lungul carierei sale de antrenor că formațiile sale joacă un fotbal ofensiv, orientat către spectacol și eficiență.
Doar 19 goluri a marcat Al Tai în acest sezon în 16 etape și o singură dată de când fostul selecționer al României a preluat echipa, ceea ce dovedește că acesta va avea o misiune dificilă în a redresa echipa din acest punct de vedere.
Totuși, Rădoi este conștient de lotul pe care îl are la dispoziție și despre limitele echipei pe care a decis să o preia, recunoscând asta și în interviul acordat după ultimul meci.
"Înainte să semnez cu Al Tai, cunoșteam situația echipei foarte bine, dar am acceptat provocarea. E ușor să vorbesc despre obiectivele mele, însă prefer să spun că vreau să adun cât mai multe puncte și să încheiem cât mai sus", a mai spus Rădoi.
Până acum, antrenorul de 41 de ani a condus echipa doar în două meciuri, ambele pierdute, însă Al Tai are un bilanț și mai îngrijorător, de 5 eșecuri consecutive.
Seria neagră poate fi încheiată chiar etapa următoare, pentru că Al Tai va juca vineri, de la ora 15:00, contra lui Al Ettifaq, ocupanta locului 9 din campionat.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo