Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cristiano Ronaldo a atins o bornă istorică, după ce a făcut show într-o victorie clară a lui Al Nassr

Nicu Savin

Publicat 02/09/2023 la 23:18 GMT+3

Cristiano Ronaldo se simte din ce în ce mai bine în Arabia Saudită. Starul portughez a fost omul meciului câștigat de Al Nassr cu 5-1 pe terenul celor de la Al Hazem, în etapa a 5-a din campionat. Atacantul a dat două pase decisive și a marcat un gol prin care a atins o bornă senzațională în fotbalul mondial.

Cristiano Ronaldo

Credit imagine: Getty Images

Cristiano Ronaldo a făcut din nou spectacol în tricoul lui Al Nassr. Starul de 38 de ani a fost integralist în victoria echipei sale din deplasarea de la Al Hazem, scor 5-1, și a fost cel mai bun jucător al meciului. Lusitanul și-a început recitalul printr-o pasă decisivă la golul care a dezghețat tabela, marcat de Abdulrahman Ghareeb în minutul 33. Până la pauză s-a făcut 2-0 pentru Al Nassr, după reușita lui Al Khaibari din minutul 45+8.
Gazdele au redus din diferență în minutul 48, prin Badamosi, dar Ronaldo și-a trecut în cont un nou assist la golul de 3-1, înscris de Otavio în minutul 57. La 11 minute distanță, portughezul și-a definitivat "opera de artă", marcând golul de 4-1 cu un șut perfect din interiorul careului. Scorul final a fost stabilit de Sadio Mane în minutul 78.

Cristiano Ronaldo a marcat golul cu numărul 850 al carierei

Prin golul marcat în această seară, Cristiano Ronaldo a stabilit o nouă bornă incredibilă în fotbalul mondial. Portughezul a înscris al 850-lea gol al carierei, fiind primul jucător din istorie care atinge acest număr.
Partida de azi a fost a 3-a consecutivă în care Ronaldo și-a trecut numele pe lista marcatorilor. Portughezul are 6 reușite în 4 meciuri în acest sezon, fiind lider în clasamentul golgheterilor. Acesta a dat și 4 pase decisive în cele 4 apariții, fiind pe prima poziție și la acest capitol.
De când a ajuns la Al Nassr, Ronaldo a jucat în 20 de partide, marcând tot atâtea goluri și oferind 6 pase decisive.
După un început slab de campionat (zero puncte în primele două etape), Al Nassr a legat 3 victorii la rând și a urcat pe locul 6 în clasament, fiind la 4 puncte distanță de primele două clasate, Al Hilal și Al Taawon. În etapa următoare (16 septembrie), echipa lui Cristiano Ronaldo va juca în deplasare cu Al Raed, formație care are numai o victorie în primele 5 partide.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo