Eurosport
Cristiano Ronaldo, extrem de nervos după Al Nassr - Al Hilal 1-1. Campionii au egalat din penalty în minutul 100
De
Publicat 18/05/2024 la 06:37 GMT+3
Cristiano Ronaldo rămâne fără titlul de campion în Arabia Saudită. Mai mult, Al Nassr nu a reușit să oprească seria de meciuri fără înfrângere a rivalilor de la Al Hilal nici într-un meci fără miză. Mitrovic a egalat în al 10-lea minut de prelungiri și Ronaldo a reacționat pe teren după un penalty controversat.
Cristiano Ronaldo, Al Nassr
Credit imagine: Getty Images
Cristiano Ronaldo a încheiat al doilea sezon fără titlul de campion în Arabia Saudită. Locul 2 în primul an, în soatele lui Al Ittihad a fost urmat de un nou loc secund. De această dată Al Hilal s-a încoronat în campionatul saudit, care a investit enorm în ultimii ani, iar transferul lui Ronaldo a fost scânteia.
La ultimul meci mare meci al sezonului, Cristiano Ronaldo a fost încurajat din tribune și de Mutu, dar și de fiul acestuia Tiago. Cei trei s-au întâlnit înainte de meci și Ronaldo i-a făcut cadou micului Tiago un tricou cu autograf în ziua în care a împlinit 7 ani.
Mutu nu i-a purtat noroc lui Cristiano Ronaldo. Portughezul a fost extrem de supărat pentru că nu a reușit să oprească invincibilitatea lui Al Hilal nici la ultimul meci dintre cele două. Ronaldo a dat pasă de gol pentru Otavio și totul părea să meargă bine pentru Al Nassr.
Al Hilal nu a pierdut niciun meci în acest ezon și era matematic campioană. Echipa lui Jorge Jesus a egalat dramatic în minutul 100.
Penalty-ul primit după 6 minute de analiza VAR a fost contestat puternic de gazde.
Golgheterul de 1-1 a fost reușit de Mitrovic. Sărbul adus de la Fulham a ajuns la 27 de goluri în Saudi Pro League în acest sezon, cu 6 mai puțin decât Cristiano Ronaldo.
Citește și:
Încă un sezon, încă o dezamăgire pentru Ronaldo
Ajuns la 39 de ani, Cristiano Ronaldo continuă să arate că poate să joace la nivelul ligii saudite și să-i încânte pe fanii lui Al Nassr. Plătit cu 200 de milioane de dolari pe an, portughezul a cucerit pentru a doua oară consecutiv titlul de golgheter al campionatului, dar a plecat foarte supărat acasă. În așteptarea unei convocări pentru Euro 2024, Ronaldo a pierdut din nou titlul de campion în Arabia Saudită. Acest sezon a fost turbulent, cu eliminări și mulți nervi.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/05/18/3969824-80591188-2560-1440.jpg)
Cristiano Ronaldo , Al Nassr
Credit imagine: Getty Images
Ultimul derby cu Al Hilal s-a terminat cu un penalty acordat în condiții suspecte, iar Ronaldo a protestat chiar pe teren pentru maniera de arbitraj a spaniolului Jose Sanchez. Unii fanii ai lui Al Nassr îl îndeamnă chiar să părăsească acest campionat!
Ronaldo mai are un an de contract cu Al Nassr, iar în februarie 2025 va împlini 40 de ani.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo