Cristiano Ronaldo, gol și assist în victoria contra echipei lui Gerrard! Borne ireale atinse de star

Cristiano Ronaldo a fost omul numărul unu pentru Al Nassr în duelul cu Al Ettifaq, echipa antrenată de Steven Gerrard. Portughezul a contribuit cu un gol și un assist la victoria echipei sale cu 3-1 și a atins noi borne aboslut incredibile.

Cristiano Ronaldo celebrando un gol en el partido de Champions asiática Al Nassr-Al Duhail.

Credit imagine: Getty Images

Cristiano Ronaldo este de neoprit în Arabia Saudită, portughezul reușind un nou meci excelent în tricoul lui Al Nassr. Echipa sa a jucat azi acasă cu Al Ettifaq în etapa a 18-a din campionat și s-a impus cu 3-1.
Alex Telles a deschis scorul pentru gazde în minutul 43, iar în partea secundă a ieșit la rampă CR7. Acesta i-a pasat decisiv lui Brozovic la golul de 2-0 (min.59), iar în minutul 73 a transformat impecabil un penalty. Oaspeții au marcat golul de onoare în minutul 85 prin Mohammed Al Kuwaykibi.

Cristiano Ronaldo a ajuns la 870 de goluri și 249 de pase decisive în carieră

Odată cu reușitele din această seară, Ronaldo a atins noi borne impresioante în istoria fotbalului. Lusitanul a ajuns la 870 de goluri marcate în toată cariera și la 21 de goluri în 21 de meciuri pentru Al Nassr în acest sezon, în toate competițiile.
De asemenea, starul a ajuns la 51 de goluri marcate în 2023 pentru echipa de club și naționala Portugaliei, fiind la o singură lungime distanță de Harry Kane și Kylian Mbappe, care împart prima poziție. Bayern și PSG nu vor mai juca niciun meci în acest an, astfel că Ronaldo are toate șansele să-i depășească, deoarece Al Nassr mai are de disputat două meciuri în 2023, cu Al Ittihad (26 decembrie) şi Al Taawon (30 decembrie).
De această dată nu doar golul marcat demonstrează că Ronaldo a atins cifre inimaginabile în trecut, ci și assist-ul reușit la golul lui Brozovic. Portughezul a ajuns la 249 de pase decisive în întreaga carieră, depășindu-i deja cu mult la acest capitol pe Xavi (250) sau Iniesta (192), doi dintre cei mai buni mijlocași de creație din istorie.
Victoria de azi o ține pe Al Nassr în lupta pentru titlu în Arabia Saudită, dar echipa lui Cristiano Ronaldo are un ecart mare de recuperat față de liderul Al Hilal. În acest moment diferența este de 10 puncte, dar Al Nassr are un meci în minus.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo