Al Ahli, acord pentru mutările lui Osimhen și Toney! Saudiții vor alege un singur atacant+echipa de care depinde totul
Publicat 30/08/2024 la 14:00 GMT+3
Ultima zi a perioadei de transferuri este una plină pentru echipa saudită Al Ahli. Aceștia s-au înțeles cu cluburile a doi jucători, Victor Osimhen, respectiv Ivan Toney, dar saudiții așteaptă decizia nigerianului, care la rândul său așteaptă oferta celor de la Chelsea.
Victor Osimhen
Credit imagine: Getty Images
Cea mai interesantă "telenovelă" a ultimei zile de transferuri din vara anului 2024 se dovedește a fi cea dintre Al Ahli, Victor Osimhen și Ivan Toney. Saudiții au acordul cluburilor pentru transferul celor doi, dar aceștia pot să transfere un singur atacant.
Al Ahli s-a înțeles cu cei de la Napoli în dimineața ultimei zile de mercato pentru transferul lui Victor Osimhen. Napoletanii au acceptat oferta care poate ajunge până la 80 de milioane de euro, dar decizia finală va fi luată de atacantul nigerian.
Victor Osimhen este în așteptarea celor de la Chelsea, care au fost în discuții continue de-a lungul verii pentru transferul acestuia. În acest moment, raprezentanții "albaștrilor" sunt la Napoli și negociază transferul atât cu Napoli, cât și cu agenții jucătorului. Nigerianul are vizita medicală programată pentru mutarea în Arabia Saudită, dar totul depinde de oferta londonezilor.
Osimhen are "pe masă" un contract pe 4 sezoane de la Al Ahli, cu un salariu în jur de 25-30 de milioane de euro pe sezon, dar și o clauză de reziliere inclusă, care ar fi sub suma de 100 de milioane.
Citește și:
Toney, varianta de rezervă pentru Al Ahli
Saudiții la care mai evoluează vedete precum Roberto Firmino sau Riyadh Mahrez s-au gândit și la un "plan B". Aceștia au ajuns la un acord cu Brentford pentru transferul lui Ivan Toney, atacantul englez care a așteptat transferul în Arabia Saudită încă de la startul perioadei de mercato.
Astfel, internaționalul englez a acceptat imediat propunerea saudiților, un cotract pe 3 sezoane. Brentford va primi în jur de 48 de milioane de euro pentru jucătorul de 28 de ani, dacă transferul se va realiza.
Al Ahli nu își va permite să facă ambele transferuri, dacă Osimhen își va da acordul într-un final. În cazul în care nigerianul nu va ajunge la o înțelegere cu Chelsea, acesta va accepta, cel mai probabil, propunerea saudiților, iar Ivan Toney ar rămâne la Brentford. În schimb, dacă Chelsea reușește să ajungă la un acord atât cu Napoli, cât și cu Osimhen, Toney va ajunge în Arabia Saudită.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo