Cosmin Contra a ajuns la capătul răbdării în Arabia Saudită! Ce l-a nemulțumit pe tehnician

Cosmin Contra, antrenorul celor de la Damac, a răbufnit la finalul meciului pierdut în prima etapă a campionatului din Arabia Saudită. Fostul selecționer a acuzat lipsa investițiilor la clubul unde evoluează și căpitanul naționalei, Nicolae Stanciu.

Cosmin Contra

Credit imagine: Getty Images

Damac, echipa antrenată de Cosmin Contra, a pierdut primul meci din noua ediție de campionat în fața celor de la Al Khaleej. Meciul de pe teren propriu s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru adversara mai slab cotată a echipei fostului selecționer.
Prestația bună a lui Nicolae Stanciu nu a fost de ajuns ca Damac să scoată un rezultat pozitiv la debutul în noul sezon. Un autogol a făcut diferența în meciul la finalul căruia Contra a tras un semnal de alarmă conducerii clubului.
Citește și:

Contra, discurs vehement după înfrângerea din prima etapă

Fostul antrenor de la Dinamo sau Petrolul a acuzat lipsa investițiilor, acesta ajungând să joace cu un fundaș pe poziția de vârf de atac. Tehnicianul român consideră că nu poate face performanță cu lotul pe care îl are la dispoziție:
"Avem buget zero. Am jucat cu un fundaș dreapta pe poziția de atacant. Devine din ce în ce mai clar că avem tot mai multe probleme împotriva unor echipe mai slabe din ligă", a declarat Contra, în cadrul conferinței de presă.
Contra și-a prelungit contractul cu Damac până la finalul acestui sezon, dar dacă situația nu se va îmbunătăți, s-ar putea ca acesta să părăsească prematur echipa saudită, cu care a încheiat pe locul 10 în stagiunea precedentă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo