Scandal în lumea fotbalului! Cazul lui Lassane Diarra poate revoluționa sistemul de transferuri

Lassane Diarra (39 de ani) a fost protagonistul unor momente întâlnite destul de rar în fotbal. Fostul mijlocaș francez a fost nevoit să plătească o amendă de 10 milioane rușilor de la Lokomotiv, pentru un caz petrecut în 2014, care se poate dovedi crucial pentru ceea ce reprezintă sistemul de transferuri din fotbal.

Lassane Diarra

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Radu Nemțaru
Lassane Diarra, fostul jucător al celor de la Real Madrid și PSG, se află în centrul unei situații extrem de delicate.
Acum mai bine de 10 ani, în stagiunea 2013/14, sportivul de 39 de ani a avut un conflict cu Lokomotiv Moscova, echipa sa de club la vremea respectivă, iar povestea dintre cele două părți pare să nu se fi încheiat încă.

lassane diarra trebuie să plătească despăgubiri de 10 milioane de euro fostei echipe

Potrivit jurnaliștilor de la Marca, la momentul respectiv, mijlocașul mai avea încă un an de contract cu Lokomotiv Moscova și s-a plâns de o reducere a salariului, dar câteva zile mai târziu, la debutul sezonului, a descoperit faptul că angajamentul său cu clubul a fost terminat.
Ca urmare, el a fost inactiv pentru întregul sezon 2014/15. Lokomotiv susține că jucătorul a optat pentru rezilierea contractului, solicitând o sumă de 20 de milioane de euro de la Camera de soluționare a litigiilor (DRC) a FIFA și de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
Camera FIFA de rezolvare a litigiilor i-a ordonat lui Diarra să achite suma de 10.5 milioane de euro către Lokomotiv, însă francezul a făcut recurs, urmând ca procesul să se reia la începutul lunii viitoare.
Avocații fotbalistului din Hexagon susțin că ancheta a fost una dăunătoare pentru viitorul carierei sale, întrucât Diarra era, la vremea aceea, curtat de alte cluburi prestigioase.
În funcție de deznodământul care va fi dat, reglementările legate de contracte și de sistemul de transferuri din fotbal ar putea fi modificate, astfel că acest caz rămâne unul de interes pentru mulți dintre oamenii implicați în "sportul rege".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo