Scandal uriaș: ce vârstă ar avea, de fapt, Moukoko, "puștiul minune" de la Dortmund

Vârsta lui Youssoufa Moukoko e pusă la îndoială, după scandalul uriaș care a cuprins Camerunul. Deși a ales să reprezinte Germania, vârful lui Dortmund e născut în țara africană.

Youssoufa Moukoko würde gerne beim BVB verlängern

Credit imagine: Getty Images

Camerunul este lovit de un scandal de fraudă de vârstă, după ce 32 de jucători ai echipei Under 17 au fost descalificați din cauza acestei probleme.
Acum, în această poveste este introdus și numele lui Youssoufa Moukoko, chiar dacă, trebuie spus, în cazul lui nu s-au făcut teste suplimentare care să ateste eventualul certificat de naștere fals prezentat în Germania.
Născut în Yaounde, atacantul s-a mutat în Germania din 2014 și a impresionat la toate grupele de copii de la Dortmund prin fizicul său impunător. Daily Mail și presa din Germania susțin că acest lucru nu mai pare atât de nefiresc, în contextul în care s-ar fi descoperit un certificat de naștere pe numele lui Moukoko. Acesta datează din 2000, astfel că vârful ar avea, de fapt, 22, nu 18 cum susține.
Probabil că se vor face cercetări suplimentare de către Dortmund, pentru a demonstra că jucătorul lor nu a mințit. E în interesul clubului german să facă acest lucru pentru că deja Chelsea și Newcastle, care voiau să vină cu o ofertă concretă în această iarnă, pentru un transfer, s-au retras din cursă, odată cu acest scandal legat de vârsta lui.

32 de camerunezi au mințit cu privire la vârsta reală

În timpul verii, Federația de fotbal din Camerun a convocat 44 de jucători de la opt cluburi diferite pentru o audiere privind presupuse înșelăciuni în certificatele de naştere. Președintele Samuel Eto'o a fost dornic să elimine problema aceasta, dar a avut surpriza să constate că foarte mulţi dintre fotbaliştii selectaţi au altă vârstă. Cum s-a ajuns la această concluzie? Prin teste RMN.
Potrivit Daily Mail, testele sunt folosite pentru a determina vârsta unui jucător prin scanarea încheieturilor și măsurarea creșterii osoase. Astfel 21 dintre cei 44 de jucători care evoluaseră pentru Camerun U17 ar avea o altă vârstă, mai mare, potrivit rezultatelor analizelor mai sus menţionate.
"Jucătorii au fost imediat suspendaţi. Această acțiune este rezultatul unor instrucțiuni stricte date de președintele FECAFOOT, care acționează sub mandatul COMEX, pentru a pune capăt falsificării actelor din certificatele de naştere. În trecut, astfel de date false au pătat imaginea Federaţiei de fotbal din Camerun. FECAFOOT îndeamnă toți actorii, în special antrenorii, să se asigure că vârstele pe categorii sunt respectate şi nu se aduc documente false", se arată într-un comunicat.
Ulterior, noi cercetări au demonstrat că 11 alți tineri fotbaliști din Camerun au folosit certificate de naștere false. În acest demers s-ar fi descoperit și un certificat de naștere al lui Moukoko, datând din 2000.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo