Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Scandal uriaș: Iran cere excluderea SUA de la Mondial! "Au încălcat statutul FIFA"

Cristian Mihală

Actualizat 28/11/2022 la 11:03 GMT+2

Iranul cere excluderea Statelor Unite de la Campionatul Mondial, după ce Federația din SUA a postat clasamentul grupei, înainte de meciul direct fără emblema Republicii Islamice.

Nach Flaggen Eklat: Iran protestiert gegen die USA

Credit imagine: SID

Tensiune uriașă înainte de duelul decisiv pentru locul doi în grupa care va fi câștigată de Anglia, în mod normal. Iran cere FIFA să ia măsuri dure împotriva yankeilor, care ar fi încălcat cu bună știință regulamentul.
Concret, pe contul de Twitter al Federației de Fotbal din SUA steagul Iranului a apărut fără emblema Republicii Islamice, proiectată în 1980. Aceasta este formată din patru curbe cu o sabie între ele. Reprezintă dictonul islamic: "Nu există alt zeu în afară de Dumnezeu". În partea de sus și de jos a steagului, există și 22 de inscripții cu sloganul "Dumenezeu este mare", care onorează data din calendarul persan când a avut loc Revoluția Islamică.
"Prin postarea unei imagini distorsionate a drapelului Republicii Islamice Iran pe contul lor oficial, echipa de fotbal a Statelor Unite a încălcat statutul FIFA, prin urmare o suspendare de 10 meciuri este sancțiunea adecvată. Echipa Statelor Unite ar trebui dată afară de la Cupa Mondială din 2022”, a raportat agenția de presă semi-oficială Tasnim, apropiată de Gărzile Revoluționare din Iran.

Iran merge la FIFA să își caute dreptatea

Safia Allah Faghanpour, consilier juridic al Federației Iraniene de Fotbal, a explicat pentru ESPN că "măsurile luate cu privire la steagul Republicii Islamice Iran contravin dreptului și moralității internaționale și ne vom căuta dreptatea prin intermediul comitetului de moralitate al FIFA. Americanii trebuie să fie trași la răspundere. Evident, făcând asta, vor să afecteze moralul Iranului înainte de disputa împotriva Statelor Unite".
Americanii și-au explicat gestul afirmând că steagul Iranului a fost postat fără emblema din mijloc în semn de solidaritate cu femeile care luptă pentru drepturile lor în țara asiatică.
Iran și SUA se întâlnesc marți, de la ora 21:00, iar asiaticilor le e de ajuns un egal să meargă mai departe, dacă Țara Galilor nu învinge la scor pe Anglia. Yankeii au două puncte și sunt obligați să câștige pentru a se califica.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo