La dorința lui Constantin Toma, primarul Municipiului Buzău, secția de fotbal a clubului SCM Gloria Buzău va fi desființată. Decizia a fost anunțată în vestiarul echipei, cu puțin timp înainte ca jucătorii pregătiți de Ilie Stan să plece în cantonamentul de la Sărata Monteoru.
Aflată pe locul 10 în Liga a 2-a după 15 etape, Gloria Buzău nu va mai continua în actualul sezon. Clubul a anunțat astăzi, printr-un comunicat oficial, că se va retrage din competiție ca urmare a "restructurărilor bugetare majore".
De asemenea, un alt motiv esențial care a dus la această decizie radicală este reprezentat de faptul că Gloria Buzău nu poate promova în Liga 1 deoarece regulamentul FRF interzice echipelor de drept public această posibilitate.
Liga
Real Madrid îi 'betonează' contractul lui Vinicius! Incredibil cât câștigă starul de pe Bernabeu
ACUM O ORĂ

SCM Gloria Buzău și-a anunțat retragerea din Liga a 2-a

"Sport Club Municipal Gloria Buzău anunță retragerea echipei de fotbal masculin din campionatul național al Ligii a 2-a, începând cu data de 19.01.2021, după infomarea, în prealabil, a Federației Române de Fotbal.
Decizia a fost luată în urma restructurărilor bugetare majore din cadrul clubului, dar și din cauza faptului că echipa nu poate promova în Liga 1, dat fiind statutul și regulamentele Federație Române de Fotbal și a Ligii Profesioniste de Fotbal.
Conducerea clubului dorește să precizeze că fotbalul rămâne, în continuare, foarte activ, în Buzău, prin Centrul de Copii și Juniori. În cadrul clubului buzoian activează, în prezent 180 de tineri sportivi, împărțiți în 9 grupe ( U9, U10, U11, U12, U13, U14, U15, U17, U19) sub îndrumarea a 9 cadre specializate, cu Licență PRO, A, B și C.
Totodată, menționăm că la nivelul municipiului Buzău se va continua cu îmbunătățirea și modernizarea bazelor sportive, proiectele de investiții, realizate prin Compania Națională de Investiții (CNI), fiind în continuare pe agenda de lucru a Primăriei Municipiului Buzău. Printre acestea amintim Sala Polivalentă din Buzău și Stadionul de Fotbal destinat pregătirii tinerilor din cadrul Centrului de Copii și Juniori.
Mulțumim tuturor suporterilor care ne-au fost mereu aproape și care ne-au încurajat!", se arată în comunicatul emis de SCM Gloria Buzău.

SCM Gloria Buzău, fără drept de promovare în Liga 1

De notat că primarul Constantin Toma anunța încă de săptămâna trecută că este luată în calcul această alternativă:
"Dacă nu se schimbă regulamentul și nu suntem lăsați să promovăm e posibil să renunțăm la echipa de Liga a 2-a. Există și posibilitatea de a înființa și continua cu o academie de juniori, dar fără componenta numită sport de performanță", spunea Constantin Toma, pentru Campus TV.
În cele 14 meciuri disputate în stagiunea curentă, Gloria Buzău a înregistrat 5 victorii, 6 remize și 3 înfrângeri și a adunat 21 de puncte, fiind la numai 2 lungi sub zona playoff-ului.
Fotbal
Încă un pas greșit pentru Rapid! Învinși de FC Voluntari, giuleștenii părăsesc podiumul Ligii 1
ACUM O ORĂ
Premier League
O interdicție veche de 36 de ani ar putea fi ridicată de pe stadioanele din Premier League
ACUM 3 ORE