Meciul dintre Serbia și Scoția din finala barajului pentru calificarea la Campionatul European de anul viitor a avut o desfășurare incredibilă. Scoțienii au deschis scorul în minutul 52 prin Ryan Christie, mijlocașul lui Celtic, dar sârbii au egalat în minutul 90 prin Luka Jovic și au împins meciul în prelungiri.
În timpul suplimentar, sârbii au avut un ascendent moral, dar scoțienii nu s-au dat bătuți și s-a ajuns la penalty-uri. Primele 9 lovituri de la 11 metri au fost transformate de jucătorii celor 2 echipe, dar Alexandar Mitrovic, vârful lui Fulham, a ratat pentru sârbi și Scoția a obținut biletele pentru europeanul de anul viitor.
Liga
Valencia – Real Madrid 1-2 | "Galacticii" lui Ancelotti revin fantastic și sunt lideri în La Liga
ACUM 2 ORE
Așadar, Scoția va fi prezentă la turneul aniversar al Campionatului European, iar așteptarea de 22 de ani a fanilor a luat sfârșit. Ultima dată când Scoția a fost prezentă la un turneu final a fost la "Coupe du Monde" în 1998. Atunci, scoțienii au pierdut greu în fața Braziliei în primul meci (1-2), iar apoi au remizat cu Norvegia (1-1), pentru ca în ultimul meci din grupă să piardă categoric în fața Marocului (0-3).
În total, reprezentativa Scoției are 8 prezențe la Campionatul Mondial, iar la EURO 2021 va participa pentru a 3-a oară la un Campionat European (ultima prezență a fost la turneul din Anglia-1996).
La nici un turneu final scoțienii nu au reușit să treacă de faza grupelor și nici anul viitor nu vor avea o misiune prea ușoară. Scoția va face parte din Grupa D, alături de Anglia, Croația și Cehia. Singurul avantaj al scoțienilor va fi faptul că vor juca partidele cu Cehia și Croația la Glasgow, în timp ce duelul cu marea rivală Anglia va avea loc pe Wembley, la Londra.

Bucurie uriașă în vestiarul Scoției, după calificarea la EURO 2021

La finalul partidei de la Belgrad, în tabăra scoțienilor s-a declanșat o bucurie de nedescris. Convinși că au scris o pagină de istorie pentru țara lor, Robertson&Co au dat drumul la fiestă pe teren, iar mai apoi și în vestiar.
Din cauza restricțiilor impuse de autorități, fanii nu au putut celebra pe străzi calificarea, dar aceștia au făcut-o cu vârf și îndesat în propriile locuințe.
Andy Robertson, fundașul lui Liverpool s-a declarat la final foarte mândru de performanța reușită, de perspectiva de a juca 2 meciuri acasă la turneul final, dar în același timp a fost foarte emoționat: "Sunt atât de mândru de toate. Nici nu pot descrie ceea ce simțim. Ce noapte, lacrimi peste tot, dar băieții aceștia merită. A fost atât de greu, dar aveam nevoie de spirit și l-am arătat - și întotdeauna l-am sprijinit pe Marshy (David Marshall-portarul naționalei Scoției și al lui Derby County) pentru a salva un penalty.
Ne așteaptă 2 meciuri pe Hampdem (Hampden Park-Stadionul național al Scoției) și un meci cu Anglia în grupă. Sper cu adevărat să putem avea fanii alături de noi. Sper că toată lumea petrece acasă. Nici nu vreau să mă gândesc la ceea ce am realizat pentru că probabil voi plânge, dar este atât de special.", aspus Robertson la finalul meciului.
Serie A
Juventus și Milan au remizat în derby-ul etapei din Seria A! Torinezii, fără victorie după 4 etape
ACUM 2 ORE
Ligue 1
PSG - Lyon 2-1 | Tensiuni între Messi și Pochettino! Leo a refuzat să dea mâna cu antrenorul
ACUM 2 ORE