Eurosport
Ianis Hagi, din nou titular la Glasgow Rangers. Gerrard l-a trimis pe teren la meciul de Cupă
De
Publicat 08/02/2020 la 14:15 GMT+2
Steven Gerrard l-a trimis pe Ianis Hagi în linia de 3 atacanți la partida cu Hamilton din Cupa Scoției.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Hamilton 1-4 Glasgow Rangers
Min 90. Arfield reușește dubla iar Rangers obține calificarea
Min 85. Morelos înscrie și el iar Rangers este aproape de calificarea în turul următor
Min 72. Ianis Hagi, cel care a încasat o lovitură de cot în repriza secundă, este înlocuit cu Steve Davis. "Are foarte multă imaginație. Va fi foarte mulțumit de evoluția sa" este remarca lui Derek Ferguson, fost jucător de la Glasgow Rangers și Hamilton, conform BBC.
Min 68. Joe Aribo marchează pentru 2-1 în favoarea celor de la Glasgow Rangers după faza lui Ryan Kent
- Info: Ianis Hagi a fost cel mai bun jucător al lui Rangers în prima repriză, având mai multe pase utile, scrie BBC. La una dintre acestea, Morelos a fost lăsat singur cu portarul, însă a ratat. Ianis a trecut și el pe lângă gol: în startul partidei a trimis o lovitură de cap pe lângă poartă, iar în minutul 43 șutul său a fost prins de portarul advers
Min 38. Lewis Smith egalează pentru gazde
Min 25. Scott Arfield deschide scorul pentru Rangers după ce a ratat un penalty. Mingea respinsă de portar a revenit la Arfield care a trimis mingea în poartă.
-----
Al 3-lea meci al lui Glasgow Rangers de la transferul lui Ianis Hagi, al 3-lea meci în care Steven Gerrard contează pe jucătorul român. După ce a intrat pe final de meci în urmă cu o săptămână, Hagi Jr a marcat golul victoriei în partida din timpul săptămânii cu Hibernian.
Astăzi, la partida din Cupa Scoției contra celor de la Hamilton, Ianis Hagi a fost trimis în linia ofensivă a lui Rangers.
Iată echipa de start:
Dezvăluirea lui McAllister
Fostul jucător al celor de la Liverpool, Gary McAllister, cel care este asistentul lui Steven Gerrard la Glasgow Rangers, a dezvăluit ce i-a fost transmis lui Ianis Hagi la pauza partidei cu Hibernian.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, insa ele se regasesc in continuare la principalii operatori de pe piata.
Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo