Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ianis Hagi, tot mai aproape de despărțirea de Rangers! Anunțul făcut de jurnaliștii din Scoția

Bianca Dumitru

Publicat 08/06/2021 la 12:31 GMT+3

Ianis Hagi s-ar putea despărți în această vară de Rangers. Presa din Scoția anunță că fotbalistul român a fost pus pe lista de transferuri de către șefii campioanei din Premiership.

Ianis Hagi

Credit imagine: Eurosport

Ianis Hagi a avut un sezon reușit în Scoția. Fotbalistul a adunat 45 de apariții în tricoul lui Rangers, înscriind 8 goluri și oferind 15 pase decisive în toate competițiile. 12 dintre assist-uri au fost reușite în campionatul Scoției, românul remarcându-se drept cel mai bun pasator din Premiership.
Astăzi, jurnaliștii scoțieni au scris că Ianis Hagi a fost pus pe lista de transferuri de către șefii lui Rangers. Cei de la Daily Record au notat că mijlocașul este unul dintre fotbaliștii care ar putea pleca de pe Ibrox în această vară, alături de Alfredo Morelos și Glen Kamara. Publicația scoțiană a prezentat și interesul celor de la Sevilla pentru Hagi, ibericii fiind pe urmele românului de mai multe săptămâni, alături de cei de la Lazio, PSV Eindhoven și Istanbul Bașakșehir.

Jocurile Olimpice, motiv de neînțelegeri

Unul dintre principalele motive care ar putea sta la baza despărțirii lui Ianis de Rangers este legat de Jocurile Olimpice. Cei de la Rangers News au scris că refuzul clubului de a-i permite lui Hagi să meargă la Tokyo ar putea cauza o ruptură între cele două părți, amintind de cazul lui Craig Moore, care era căpitanul scoțienilor în 2004, când australianului nu i s-a dat voie să meargă la Olimpiadă, lucru care l-a determinat să plece de la Glasgow.
"Starul lui Rangers, Ianis Hagi, a lăsat clar să se înțeleagă că își dorește să meargă la Jocurile Olimpice, iar această dilemă amintește de o situație similară care a dus la finalul carierei unei legende pe Ibrox.
Hagi este disponibil pentru convocarea la națională pentru Jocurile Olimpice, însă din cauza faptului că este un turneu dedicat jucătorilor tineri, U23, Rangers îl poate împiedica să meargă. Ținând cont că deplasarea la turneu se suprapune cu preliminariile Champions League, Rangers are toate motivele să vrea să îl țină pe Hagi. Deși nu s-a luat o decizie clară în ceea ce privește prezența lui la Jocurile Olimpice, băiatul a lăsat clar de înțeles că preferă să joace pentru națională.
Hagi este, de asemenea, unul dintre jucătorii influențiali din fotbalul românesc, iar absența lui din lot, combinată cu ambiția fotbalistului, ar putea duce la o ruptură", au scris cei de la Rangers News.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo