Hagi știe cum i-a cucerit Ianis pe cei de la Rangers! "Am ajuns să zic că sunt mândru de el"

Ianis Hagi este accidentat de la începutul acestui an, iar revenirea sa pe teren a fost amânată. Gică Hagi a comentat situația fiului său, declarându-se mândru de evoluția fotbalistului legitimat la Rangers.

Ianis Hagi

Credit imagine: Eurosport

Ianis Hagi nu a mai evoluat de mai bine de două luni, de când s-a accidentat în meciul dintre Rangers și Stirling din optimile Cupei Scoției. Recent, Gică Hagi a comentat, în cadrul unui interviu, situația în care se află fiul său.
Antrenorul celor de la Farul Constanța s-a arătat mândru de ceea ce a reușit Ianis în cariera sa, precizând că este convins că tânărul fotbalist va reveni mai puternic după această accidentare.
De asemenea, Gică Hagi a vorbit și despre cum i-a impresionat mijlocașul de 23 de ani pe cei de la Rangers, evidențiindu-i unele dintre calități.
"Am ajuns să zic că sunt mândru de Ianis. S-a maturizat, a trecut prin toate, a reușit într-un fotbal greu. A ajuns cel mai bun jucător într-o echipă care a câștigat campionatul fără să piardă și e respectat la Rangers. A fost declarat cel mai bun tânăr jucător. Toată lumea e încântată de el, de cum se comportă și ce valoare e. A avut ghinion, riscul meseriei... S-a dus la o clinică în Olanda, profesioniști foarte buni. Clubul i-a pus la dispoziție acest lucru.
Sperăm să se refacă foarte repede. E încrezător. Ianis are o calitate foarte bună. Dacă îi zici să facă o dată ceva, el face de două ori. Nu trebuie să-l împingi. E foarte focusat și își iubește meseria. A înțeles că trebuie să muncească și mă bucur că îi merge bine. A ajuns la un nivel european bun. Reprezintă România așa cum trebuie, din toate punctele de vedere, atât pe teren, cât și în afara lui", a declarat Gică Hagi pentru Pro Arena.
Citește și:

REVENIREA LUI IANIS HAGI PE TEREN SE AMÂNĂ

La sfârșitul lunii ianuarie, Ianis Hagi a suferit o ruptură de ligamente și a fost operat, având acum în față o perioadă lungă de recuperare. Fotbalistul nu va mai evolua deloc în acest sezon competițional.
Deși spera să ia startul în primele meciuri programate în sezonul viitor, se pare că internaționalul român va rata debutul. Anunțul a fost făcut chiar de antrenorul lui Rangers, Giovanni van Bronckhorst. Tehnicianul în vârstă de 47 de ani a declarat că Hagi jr. va lipsi de pe teren mai mult decât se credea inițial, semn că accidentarea suferită e mai gravă și necesită mai mult timp de recuperare.
Inițial, clubul de pe Ibrox Park anunțase că Ianis va lipsi până în vară, dar se pare că estimarea scoțienilor a fost greșită: "Este probabil ca Hagi să rateze și începutul sezonului viitor, sperăm ca recuperarea lui să decurgă fără probleme", a declarat Giovanni van Bronckhorst pentru The Scottish Sun.
În orice caz, Ianis Hagi a declarat la începutul lunii martie că se simte bine, mai ales mental, și se pregătește pentru revenire: "Sunt bine, mai ales din punct de vedere mental. Am ajuns într-o etapă bună. Am acceptat accidentarea, iar acum lucrez doar să îmi revin", a declarat Hagi la aniversarea a 150 de ani pentru Glasgow Rangers.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo