Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ianis Hagi, unul dintre cei mai buni jucători ai lui Rangers în victoria cu Livingston! Ce note a primit

Bianca Dumitru

Publicat 28/11/2021 la 17:15 GMT+2

Rangers s-a impus astăzi în deplasarea de la Livingston, scor 1-3. Ianis Hagi a fost titular în echipa lui Gio van Bronckhorst, remarcându-se drept unul dintre cei mai buni jucători de pe teren.

Ianis Hagi

Credit imagine: Eurosport

Rangers a obținut astăzi a 10-a victorie din acest sezon al Premiership, câștigând cu scorul de 1-3 pe terenul celor de la Livingston. Golurile echipei lui Giovanni van Bronckhorst au fost marcate de Arfield (8'), Aribo (16') și Sakala (78'), în timp ce pentru gazde a înscris Anderson, în minutul 30.
Ianis Hagi a fost titular la Rangers, evoluând 73 de minute, și deși nu a reușit nici să înscrie, nici să dea vreo pasă decisivă, românul s-a remarcat drept unul dintre cei mai buni jucători de pe teren.
Potrivit statisticilor SofaScore, Hagi a fost notat cu 7,2, reușind 4 pase-cheie, două șuturi spre poartă și două intercepții. Mijlocașul în vârstă de 23 de ani a reușit să creeze câteva ocazii de gol, în minutul 50 fiind cel mai aproape de a înscrie, când șutul său din careu a fost respins după o paradă a portarului Stryjek.
Pentru prestația din această după-amiază, jurnaliștii din Scoția l-au notat cu 7 pe Ianis Hagi, cei de la site-ul rangersreview.co.uk scriind că "în general, a utilizat bine mingea. A știut când trebuie să accelereze ritmul jocului. A reușit câteva ruperi de ritm. A fost aproape de un gol remarcabil din Rabona."
Meciul cu Livingston a fost al doilea consecutiv în care Ianis Hagi a fost titular pentru Rangers. Joi, românul a evoluat pentru 65 de minute în meciul cu Sparta Praga, din a cincea etapă a grupelor Europa League, când a reușit o pasă de gol.
În campionatul Scoției, Rangers este lider, având 33 de puncte după primele 14 meciuri ale acestei stagiuni. În următoarea etapă, campioana din Premiership va juca miercuri, 1 decembrie, de la ora 21:45, pe terenul celor de la Hibernian.

IANIS HAGI, APROAPE DE UN TRANSFER DE TOP

Ianis Hagi s-ar putea despărți în perioada următoare de Rangers. Românul în vârstă de 23 de ani s-ar afla în atenția celor de la Olympique Lyon. Anunțul privind interesul francezilor pentru jucătorul campioanei Scoției a fost făcut astăzi de Ekrem Konur.
Joi seară, românul a impresionat în Europa League, în meciul cu Sparta Praga, iar în această dimineață jurnalistul a scris că Lyon, echipa de pe locul 10 al clasamentului din Ligue 1, îl monitorizează pe Hagi. Francezii ar avea nevoie de un mijlocaș de profilul lui Ianis și ar fi tentați să facă o ofertă pentru fotbalistul dorit, printre altele, în ultima vreme și la Galatasaray, AS Roma, Sevilla și Aston Villa.
Rămâne de văzut dacă șefii lui Olympique Lyon vor fi dispuși să ofere o sumă pe măsura pretențiilor celor de la Rangers, ale căror dorințe sunt mai moderate față de perioada de mercato din vară, ca urmare a faptului că echipa a ratat calificarea în grupele Champions League.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Programul transmisiunilor Eurosport - Premier League, 27-28 noiembrie 2021
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo