Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ianis Hagi are o șansă importantă la Rangers! Cum ar putea fi titularizat în weekend

Bianca Dumitru

Publicat 04/05/2023 la 13:57 GMT+3

Ianis Hagi are șansa de a reveni în primul 11 la Rangers, în acest weekend. Jurnaliștii din Scoția au anunțat că românul ar putea fi titularizat după accidentarea lui Malik Tillman, care evoluează pe postul românului.

Ianis Hagi

Credit imagine: Eurosport

Ianis Hagi s-a întors pe teren în februarie, la mai bine de un an de la grava accidentare care l-a ținut departe de gazon. Acum, românul încearcă să își recapete forma de dinainte, însă momentan a prins puține minute în tricoul lui Rangers.
Conform jurnaliștilor din Scoția, mijlocașul de 24 de ani va avea în următoarele zile șansa de a reveni în primul 11 al lui Michael Beale, pe baza accidentării lui Malik Tillman.
Potrivit celor de la Rangers News, mijlocașul împrumutat de la Bayern evoluează pe postul lui Ianis, dar va lipsi de la următorul meci, devenind indisponibil după o accidentare suferită în partida cu Celtic.
Astfel, antrenorul Michael Beale ar putea să-l titularizeze, în meciul cu Aberdeen programat pe 7 mai, pe Hagi, care nu a mai prins primul 11 decât o dată de la revenirea pe teren.
Citește și:

Ianis Hagi, dorit în La Liga

Chiar dacă a semnat recent prelungirea înțelegerii cu gruparea din Scoția, presa internațională a anunțat că Ianis Hagi s-ar putea transfera din sezonul viitor într-un alt campionat.
Cel mai recent, cei de la Daily Record au scris că mijlocașul de 24 de ani este pe lista celor de la Celta Vigo, echipă aflată pe locul 13 în clasamentul din La Liga.
Conform sursei citate, ibericii ar fi foarte atenți la situația lui Hagi, în schimbul căruia ar fi dispuși să ofere 3,5 milioane de euro.
Românul are în prezent o cotă de piață de 5 milioane de euro, iar de la transferul în Scoția a adunat 92 de meciuri în tricoul lui Rangers, reușind 15 goluri și 21 de assist-uri.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo