Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ianis Hagi, dorit la o echipă din Turcia! Clubul care le-a făcut deja o ofertă celor de la Rangers

Bianca Dumitru

Actualizat 22/08/2023 la 14:43 GMT+3

Ianis Hagi ar putea pleca în această vară de la Rangers, românul fiind nemulțumit de faptul că nu prinde prea multe minute. Conform presei din Turcia, scoțienii au primit o primă ofertă pentru mijocașul de 24 de ani.

Ianis Hagi

Credit imagine: Instagram

Ianis Hagi pare că a "sărit" din planurile celor de la Rangers în noul sezon, deși a revenit pe teren recent după accidentarea care l-a ținut departe de gazon mai mult de un an.
Românul a fost folosit doar 3 minute în meciuri oficiale în acest sezon și nu este deloc mulțumit cu situația în care se află, exprimându-și nefericirea în cadrul unei conferințe de presă.
La câteva zile de la acel moment, șansele ca Ianis Hagi să se despartă de scoțieni par să fie tot mai mari. Conform presei din Turcia, șefii lui Rangers au primit o ofertă oficială pentru mijlocașul de 24 de ani.
Jurnaliștii de la Fotospor au anunțat că românul este dorit de Trabzonspor, care a început deja negocierile cu oficialii de pe Ibrox Stadium.
Campioana Turciei din sezonul 2021/22 l-a mai vrut și în trecut pe Ianis Hagi, dar atunci nu s-a ajuns la un acord între cele două cluburi. Acum șansele ca turcii să-i obțină transferul românului sunt mai mari, în condițiile în care Rangers pare că nu mai are nevoie de serviciile sale.
Citește și:

ANTRENORUL LUI RANGERS NU EXCLUDE PLECAREA LUI IANIS HAGI

Recent, Ianis Hagi s-a declarat nemulțumit din cauza statutului său de la echipă. Conferința de presă furibundă în care a spus lucrurilor pe nume nu i-a picat însă deloc bine tehnicianului său, care a decis să îi arate lui Ianis că a greșit făcând acele declarații.
Antrenorul lui Rangers a oferit și câteva reacții după ce a decis să nu conteze pe serviciile românului la meciurile cu PSV, contând pentru play-off-ul Champions League.
Michael Beale a menționat faptul că jucătorul nu se află în cea mai bună formă și ar putea pleca de la Rangers până la finalul perioadei de transferuri. El a adăugat faptul că are soluții pe postul lui Hagi, așa că rămâne de văzut ce se va întâmpla cu mijlocașul.
"Nu este nicio problemă cu Ianis. Ianis, așa cum a spus și el, este foarte fericit atunci când joacă fotbal. I-a lipsit fotbalul timp de un an. Vrea să joace titular în fiecare săptămână. Vom vedea până la finalul perioadei de transferuri (n.r. dacă va pleca). Cred că a jucat bine când a intrat în meciul din weekend.
A ratat un an și l-am adus înapoi la echipă sezonul trecut, când încă se recupera. În acel moment, era clar că nu este pregătit. În timpul verii, a muncit foarte mult pentru a se menține în formă. Nu pot să spun că este în cea mai bună formă acum. Conversațiile dintre noi au fost mereu foarte sincere.
Este un jucător cu care am o relație personală foarte puternică. Dorința lui este să fie titular la fiecare meci, dar niciun jucător nu are garantat acest lucru la Rangers. Concurează pe acel post cu Todd Cantwell și Sam Lammers, dar revine și Tom Lawrence.
Aceste discuții sunt despre opțiunile pe care Ianis Hagi și agentul său le-au căutat în ultima săptămână", a declarat antrenorul celor de la Rangers.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo