Ianis Hagi, înger și demon pentru Rangers în meciul cu Hibernian! A dat un assist și a comis penalty

Partida de debut a etapei cu numărul 22 din prima divizie scoțiană a avut loc la Edinburgh, acolo unde Rangers a încheiat la egalitate, scor 3-3, meciul cu Hibernian. Ianis Hagi a jucat 70 de minute pentru trupa lui Phillipe Clement și a fost autorul pasei de gol la prima reușită a albaștrilor, dar a și comis lovitura de la 11 metri din care Hibernian a egalat.

Ianis Hagi și Hamza Igamane

Credit imagine: Getty Images

În primul duel al rundei a 22-a din Scottish Premiership, Rangers s-a deplasat la Edinburgh pentru confruntarea cu Hibernian. Înaintea startului de etapă, elevii lui Phillipe Clement se găseau pe locul secund în clasament, venind cu un moral ridicat după victoria în fața rivalei Celtic, scor 3-0, în timp ce adversara ei de astăzi, Hibernian, era pe 7, cu 25 de puncte acumulate în 21 de jocuri.
Meciul a început excelent pentru Rangers. În minutul 4, Ianis Hagi a primit mingea în flancul stâng al atacului, a intrat în careu și a pasat decisiv pentru Igamane, care a reluat perfect în poarta lui Smith.
Același Igamane a recidivat un sfert de oră mai târziu. Marocanul a finalizat excelent cu capul centrarea venită de la Bajrami și a dublat avantajul trupei din Glasgow.

hamza igamane, erou pentru rangers cu un hat-trick! ianis hagi a comis un penalty

Gazdele au redus din handicap până în pauză. Boyle a profitat de lipsa de agresivitate din defensiva lui Clement și a înscris din interiorul careului mare.
La 10 minute de la revenirea de la vestiare, Hibernian a primit un penalty după un duel controversat între Hagi și adversarul direct, în urma căruia centralul a arătat punctul cu var.
Dorind să facă "dubla", Boyle și-a asumat responsabilitatea executării și a trimis în forță, nelăsându-i vreo șansă lui Kelly.
Tot Hibernian a fost echipa mai periculoasă în minutele următoare, iar australianul Miller a avut cea mai mare ocazie de a-și duce echipa în avantaj, trimițând cu capul în stâlpul din stânga porții adverse.
Contrar cursului jocului, Rangers a trecut din nou în față pe tabelă, iar Igamane a completat hat-trick-ul cu o finalizare de clasă, după o pasă foarte bună venită de la Cerny.
Gazdele nu au renunțat la luptă și au punctat din nou, de data aceasta în urma unui corner. Bushiri s-a aflat la capătul centrării lui Caden și s-a înălțat perfect pentru a relua cu capul în plasă.
Igamane a avut șansa de a înscrie cel de-al patrulea gol în ultimul minut al timpului regulamentar, dar șutul marocanului a șters bara porții lui Smith, aceasta fiind și ultima mare ocazie a partidei.
În urma rezultatului înregistrat, Rangers rămâne pe 2, la 10 puncte de rivala Celtic, dar cu un meci mai puțin pentru elevii lui Brendan Rodgers, în timp ce Hibernian își mențin locul 7.

hibernian - rangers 3-3: echipele de start:

  • Rangers: Kelly - Yilmaz, Jefte, Propper, Sterling - Raskin, Diomande - Bajrami, Hagi, Cerny - Igamane
  • Hibernian: Smith - Miller, Rocky, Iredale - Cadden, Triantis, Hyeokkyu, Cadden - Campbell - Boyle, Triantis

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo