Secundul lui Lucescu de la națională, extrem de afectat după infarctul fostului selecționer! "De două zile plânge"
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu s-a agravat, vineri dimineață, când fostul selecționer trebuia să fie externat. Tehnicianul în vârstă de 80 de ani s-a simțit foarte rău și a suferit un infarct, iar de ieri este într-o stare foarte gravă. Gică Craioveanu a anunțat că condiția antrenorului l-a afectat foarte tare pe secundul său de la națională, Jerry Gane, care suferă foarte mult.
Mircea Lucescu, Jerry Gane
Credit imagine: Getty Images
Mircea Lucescu a trecut printr-un moment foarte dificil după meciul cu Turcia, când a ajuns de urgență cu ambulanța la Spitalul Universitar din București pentru investigații suplimentare. Deși nu a suferit nimic grav, starea de rău datorându-se exclusiv oboselii și stresului acumulate în ultima vreme, medicii l-au supus unei coronarografii, în urma căreia au luat decizia de a-i monta un defibrilator.
Vineri, "Il Luce" ar fi trebuit externat, însă situația sa s-a înrăutățit, iar antrenorul ar fi suferit un infarct, chiar când se pregătea de externare. El a fost transportat cu targa la terapie intensivă, după ce, înainte de a i se face rău, tensiunea devenise una alarmantă.
Ulterior, duminica trecută, starea lui Mircea Lucescu s-a agravat, iar medicii sunt rezervați, urmând să stabilească următorii pași în încercarea de a-l salva pe fostul selecționer. Astăzi va avea loc o nouă evaluare, la finalul căreia doctorii vor decide dacă tehnicianului i se va putea monta un sistem de asistare cardiacă mecanică, cunoscut sub denumirea ECMO.
După infarctul suferit de "Il Luce", Gică Craioveanu a dezvăluit că fostul secund al selecționerului este extrem de afectat de cele întâmplate, neputând să-și revină. Conform fostului fotbalist, Ionel Gane, cel care i-a luat locul pe bancă în amicalul cu Slovacia, suferă foarte mult.
"Toți suntem alături de dumnealui, nu e ușor. Sunt momente foarte dificile. Știm cu toții cum este nea Mircea. Am vorbit cu foarte mulți prieteni, inclusiv Jerry. De două zile plânge.
S-a creat o conexiune foarte importantă, foarte strânsă între ei, iar suferința e foarte mare. Fotbalul, până la urmă, trece pe alt plan. Să sperăm că vor exista minuni", a declarat Gică Craioveanu.
Jerry Gane, afectat după problemele de sănătate ale lui Mircea Lucescu
Săptămâna trecută, la amicalul pe care România l-a disputat în Slovacia, Jerry Gane a stat pe bancă în locul lui Mircea Lucescu. La finalul partidei, antrenorul secund a recunoscut că "tricolorii" au fost foarte afectați de problemele de sănătate ale fostului selecționer și și-a exprimat părerea de rău că rezultatul nu a fost unul pozitiv pentru a-i face o bucurie tehnicianului de 80 de ani.
"E adevărat, rezultatul nu ne-a ajutat să-i aducem o bucurie lui nea Mircea. Din păcate, s-a văzut că am intrat destul de timorați. Mental am suferit, iar pe ambele începuturi de repriză am primit gol.
Ei au controlat mai bine prima repriză și am avut o singură ocazie, a lui Dennis Man. În a doua, am început iar slab, am luat gol în primul minut și n-a fost ușor. Totuși, am avut o dinamică mai bună, un control mai bun și niște situații de a marca.
Eu zic că au fost afectați de situația lui nea Mircea. S-a văzut în implicarea lor. Nu au fost ușoare zilele astea. Ratarea calificării și evenimentul neplăcut cu nea Mircea au zdruncinat moralul băieților", a spus Jerry Gane, după eșecul cu Slovacia.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)