Vizibil impresionat de surpriză, Aguero le-a prezentat albumul și fanilor săi din mediul online. La un moment dat, argentinianul s-a oprit asupra fotografiei cu Leo Messi, pe care starul Barcelonei i-a trimis-o în format alb-negru. Prin gestul său, Messi a vrut să evidențieze faptul că el și Aguero mențin o prietenie frumoasă, veche de 15 ani.
Alături de fotografia respectivă, căpitanul Barcei i-a scris și o scurtă urare lui Aguero: "La mulți ani, 'puștiule'! Te iubesc mult".

Aguero, amuzat de cadoul lui Messi

Romanian Liga I
Rapid București a fost bătută de Gaz Metan Mediaș pe teren propriu
ACUM 2 ORE
Deși mesajul lui Messi l-a surprins în mod plăcut, Aguero n-a ezitat să se amuze pe seama colegului său de la națională. Atacantul lui City i-a oferit o replică ironică, spunând că Messi s-a chinuit mult să scrie mesajul respectiv: "Acesta a fost întregul mesaj. Îți mulțumesc pentru efortul tău 'uriaș' de a-mi face o urare. 'Puștiul' (n.r. - porecla folosită de Aguero și Messi) chiar nu poate să scrie prea mult."
Aguero a adăugat un comentariu și pe marginea fotografiei trimise de Messi, însă de această dată a fost extrem de serios: "Înțeleg care a fost ideea lui. Eu și Leo am petrecut mulți ani împreună, iar el a vrut să scoată în evidență acest lucru".

Aguero și Messi au câștigat două trofee la naționala Argentinei

Sergio Aguero și Leo Messi joacă împreună pentru naționala Argentinei încă din 2006, de când atacantul lui City a debutat pentru prima oară pentru reprezentativa sud-americană. Messi, câștigător a 6 Baloane de Aur, a bifat prima selecție la națională cu un înaintea lui Aguero, pe vremea când avea numai 18 ani.
Cei doi jucători au pus umărul la cucerirea a două trofee alături de reprezentativa Argentinei, în urmă cu mai bine de un deceniu. În 2005, Aguero și Messi deveneau campioni mondiali U20, iar 3 ani mai târziu reușeau să cucerească "aurul" la Jocurile Olimpice de la Beijing.

Slideshow

Cele mai tari imagini din cariera lui Sergio Aguero, starul care împlinește astăzi 32 de ani

16 imagini

https://i.eurosport.com/2020/06/02/2827070.jpg
Fotbal
Reușita din meciul Newcastle - Leeds care a declanșat dansul lui Allan Saint-Maximin
ACUM 2 ORE
Fotbal
Gol uriaș reușit de Raphinha în Leeds United - Newcastle
ACUM 3 ORE