Sergio Aguero a anunțat că se retrage din fotbal în luna decembrie, la doar 33 de ani, din cauza unor probleme la inimă. Fostul atacant al celor de la Manchester City a ajuns vara trecută la Barcelona, din postura de jucător liber de contract, dar nu a putut să se bucure prea mult sosirea pe Camp Nou. În luna octombrie, în timpul partidei cu Alaves, Aguero a acuzat dureri în piept și probleme de respirație, părăsind terenul înainte de pauză.
În urma unor investigații amănunțite, Sergio Aguero a anunțat că își încheie cariera, dar acum se gândește deja la o revenire pe terenul de fotbal. Într-un interviu acordat pentru TYC Sports, el a recunoscut că își dorește să revină la antrenamente și că a fost contactat deja de clubul lui David Beckham din MLS, Inter Miami.
"Ieri mi-a trecut prin minte că pot juca fotbal din nou. Doctorii mi-au spus că trebuie să petrec 5 sau 6 luni fără activitate, dar vreau să mă antrenez din nou. Inter Miami m-a sunat, dar am refuzat. În doi ani? Să vedem", a declarat Aguero pentru TYC Sports.
Liga
Mbappe îi mai dă o lovitură lui Realului! Se implică în deturnarea unui star din drumul către Madrid
ACUM 10 ORE
Citește și:

Aguero are încredere în Argentina la Cupa Mondială din Qatar

Sergio Aguero se află în Qatar, acolo unde va participa la tragerea la sorți a grupelor Cupei Mondiale de la finalul acestui an, tragere la sorți ce va avea loc vineri, 1 aprilie. Fostul atacant al celor de la Manchester City are încredere în foștii săi colegi de la echipa națională și consideră că Argentina este întotdeauna o candidată importantă la Cupa Mondială.
El a vorbit și despre posibilitatea ca Argentina să joace în aceeași grupă cu Germania, dar fostul atacant nu vede o problemă în acest sens, deoarece aceste echipe se pot întâlni și în fazele finale ale turneului:
"Argentina este mereu o candidată la Cupa Mondială. În primele meciuri echipa capătă încredere. Dacă este Germania, tot va trebui să ne calificăm. Pe de altă parte, ne putem întâlni în fazele finale. Primul meci este întotdeauna cel mai dificil", a mai spus Sergio Aguero.
La nivel de naţională, Kun are 41 de reuşite pentru "pume", în 101 selecţii. A câştigat o Copa America şi a disputat o finală de Mondial, dar are şi o medalie de aur la Jocurile Olimpice din 2008. Aguero a visat mereu să fie campion mondial cu Argentina, dar, deşi nu a reuşit asta la seniori, a fost dublu campion mondial la U20 (2005 şi 2007).
Liga
Real Madrid a uitat de Mbappe! Oferă de 120 de milioane de € pentru un jucător de același profil
ACUM 12 ORE
Romanian Liga I
Noul acționar de la Rapid: "Modelul de business de la CFR Cluj îl înţeleg foarte greu"
ACUM 13 ORE