Sergio Ramos a primit o ofertă din Premier League! Unde ar putea juca legendarul fundaș
Deși se află pe finalul carierei, Sergio Ramos ar putea bifa prima aventură în Premier League. El este dorit de Manchester United, oficialii clubului de pe Old Trafford trimițându-i deja ibericului o ofertă.
Hey Football | "În acest sezon, Salah a fost printre cei mai slabi jucători ai lui Liverpool"
Sursa video: Eurosport
Sergio Ramos a devenit o adevărată legendă în fotbal, în special datorită aventurii sale la Real Madrid, desfășurată între 2005 și 2021. Ulterior, el a ajuns la PSG, înainte să se întoarcă la Sevilla, echipă la care a debutat în fotbal.
După ce a jucat pentru Sevilla timp de un sezon, Sergio Ramos a părăsit Spania și s-a înțeles cu Monterrey, echipă de care s-a despărțit acum. Lumea a început să se întrebe dacă superstarul se va retrage, având în vedere că se apropie de împlinirea vârstei de 40 de ani, dar el vrea să continue să joace.
Manchester United, ofertă pentru Sergio Ramos
Deși se vehicula că Inter Miami ar putea fi destinația lui Sergio Ramos, fundașul central ar putea reveni în Europa, Manchester United trimițându-i deja acestuia o ofertă, conform GOAL. Contractul ar urma să fie până la finalul sezonului.
Experiența și spiritul de lider al ibericului ar putea aduce plusul necesar atât în vestiar, cât și în teren, pentru ca Manchester United să se califice în cupele europene. Rămâne de văzut dacă Sergio Ramos va accepta să joace pentru prima dată în Premier League.
Ajuns la 39 de ani, Sergio Ramos și-a trecut în cont foarte multe trofee importante, printre care patru Ligi ale Campionilor, un Campionat Mondial și două Campionate Europene. 126 de goluri a marcat fundașul în 872 de meciuri disputate la nivel de club.
Cât despre statisticile la nivel de echipă națională, Sergio Ramos a punctat de 23 de ori în 180 de selecții, fiind cel mai selecționat jucător din istoria reprezentativei de seniori a Spaniei.
Marele fotbalist și antrenor englez Glenn Hoddle ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.45 este rândul campionului mondial Emmanuel Petit să ne povestească amintiri din vestiarul lui Arsenal și ce jucător din actuala generație l-a...vrăjit. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)