Cristi Chivu, "invizibil" înainte de Roma - Inter! E prima dată în acest sezon când decide să facă asta
Publicat 18/09/2026 la 11:46 GMT+3
Cristi Chivu a ales să nu discute cu presa înainte de marele meci cu Roma, de sâmbătă. Presa italiană are mari dificultăţi în a creiona primul "11" al românului, care a făcut din rotaţia jucătorilor o "literă de lege" în acest sezon.
Inter, c'è un problema portiere? Martinez criticato, Chivu lo difende, Provedel scalpita
Credit imagine: Getty Images
Dacă Gasperini va participa la conferinţa de presă obişnuită înaintea unei etape, azi, de la ora 13:30, la Trigoria, Chivu a ales o strategie diferită. Pentru prima oară în acest sezon, tehnicianul lui Inter nu va fi faţă în faţă cu ziariştii înainte de un meci. Românul a ales probabil o strategie pentru a-și proteja jucătorii înainte de derby, mai ales că, fără îndoială, vor exista întrebări incomode despre apărare și portar.
"Două strategii diferite, două abordări opuse ale unui meci important. În timp ce Gasperini va susține o conferință de presă astăzi, pentru prefaţa introduce meciul, Chivu a decis să păstreze tăcerea, sărind peste conferința de presă", anunţă Corriere dello Sport.
Italienii îşi aduc aminte că tehnicianul român a procedat aşa de câteva ori şi sezonul trecut, catalogând decizia drept "o alegere strategică".
Chivu, greu de "citit" înainte de Roma - Inter
Jurnaliştii italieni găsesc foarte greu să anticipeze schimbările la nivel de prim "11" pentru partida cu Roma, jurnaliştii sursei citate notând că tehnicianul nerazzurrilor a făcut cel puţin 3 schimbări de la un meci la altul. Totul a culminat cu cele 5 modificări în formula de start, operate între meciul de pe Bernabeu, cu Real Madrid, şi cel cu Udinese.
Tehnicianul român vrea să le dea tuturor jucătorilor senzaţia că sunt utili şi că se poate conta oricând pe ei. Acest lucru diminuează la minimum frustrările din lot şi îi ţine pe toţi fotbaliştii într-un tonus ridicat de competiţie.
Practic, în acest moment, există doar 4 jucători cu statut de titulari indiscutabili: Lautaro Martinez, Dimarco, Bastoni şi Hakan Calhanoglou, cu menţiunea că ultimul e accidentat pentru duelul cu Roma. Dar şi ei vor beneficia de pauze, în meciurile mai puţin importante, pentru a se evita suprasolicitarea.
"Vor fi o mulțime de schimbări și la Roma, sâmbătă", susţin jurnaliştii sursei citate, care mai punctează că rotaţia a devenit o regulă nescrisă pentru fostul lider al naţionalei tricolore.
"Rotația va fi regula în acest sezon pentru nerazzurri. Este consecința evidentă a unui lot bogat atât cantitativ, cât și calitativ. Chivu își dorește mult acest lucru, lucrând pentru a-i menține pe toți implicați și a minimiza anumite nemulțumiri inevitabile. Anul trecut, a existat de asemenea acest tip de atenție, dar calitatea lotului era mai scăzută. Acum, însă, antrenorul român trebuie să gestioneze eficient două echipe. Obiectivul este întotdeauna să fie cât mai competitivi posibil în toate competițiile. Din perspectiva de campioni en-titre, nerazzurrii sunt favoriți clari la Scudetto, și cu siguranță nu ascund acest lucru, dar vor să facă performanţă şi în Europa", mai scriu italienii.
"Marele duel", aşa cum a numit Gazzetta dello Sport derbyul din această etapă dintre Roma şi Inter, are loc pe Olimpico, sâmbătă, de la ora 19.00. Evident, e prematur să spunem că această confruntare va avea repercusiuni în lupta la titlu, dar cu siguranţă că formaţia pierzătoare (în cazul în care meciul nu se termină egal) va pierde puţin din momentum, cel puţin la nivel de încredere.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo