Cristi Chivu, mesaj tranșant către conducerea lui Inter: "Clubul înțelege ce vreau să spun"
Publicat 31/07/2026 la 18:31 GMT+3
După ce Inter a anunțat înregimentarea lui John Stones, care a semnat din postura de jucător liber, Cristi Chivu a recunoscut că mai are nevoie de câțiva jucători înainte de startul noului sezon. Antrenorul român a spus că are răbdare, pentru că mai e mult din perioada de mercato, însă a subliniat că fotbaliștii care vor veni trebuie să crească valoarea lotului.
Cristi Chivu, Giuseppe Marotta (Inter)
Credit imagine: Getty Images
Cristi Chivu a câștigat eventul cu Inter în sezonul precedent și a primit promisiuni din partea conducerii că echipa va fi întărită, pentru a fi mai competitivă și în Champions League. Din păcate, oficialii s-au mișcat greu și până acum Inter nu a reușit nicio mutare de răsunet. Răscumpărarea lui Aleksandar Stankovic (23 de milioane de euro de la Club Brugge) și aducerea lui Ivan Provedel (3 milioane de euro de la Lazio) sunt singurele transferuri făcute pe bani de campioana Italiei în actuala campanie de mercato.
Astăzi, clubul de pe Meazza a oficializat înregimentarea lui John Stones, care a semnat din postura de jucător liber de contract. Aducerea fostului jucător al lui Manchester City îl liniștește puțin pe Chivu, dar românul e departe de a fi mulțumit de campania de achiziții din această vară. Din Hong Kong, acolo unde se află în cantonament cu echipa, antrenorul de 45 de ani le-a transmis oficialilor că mai e nevoie de întăriri, subliniind că nu vrea doar jucători care să îngroașe numeric lotul, ci să aducă un plus de valoare.
"Clubul înțelege ce vreau să spun: avem nevoie de jucători care pot ridica ștacheta. Este nevoie de răbdare, pentru că perioada de transferuri este lungă. Echipa este deja competitivă, dar trebuie să aducem jucători cheie pentru a crește. Suntem cu toții buni la a identifica unde lipsește ceva. Am reușit să-l transferăm pe John Stones, care aduce mult plus la defensiva noastră în termeni de calitate, experiență și personalitate.", a spus Chivu, citat de Gazzetta dello Sport.
Cristi Chivu cere mai multe transferuri la Inter! Oficialii negocieză pe mai multe fronturi
Chiar dacă l-a adus pe Stones, Inter va mai transfera un fundaş central, lucru normal în condițiile în care Acerbi şi De Vrij au părăsit gruparea nerazzură în această vară, iar Bastoni ar putea pleca la Real Madrid.
Cuti Romero e alesul lui Chivu de ceva timp, iar presa italiană a scris că Inter şi Tottenham s-au înţeles deja pentru o sumă de aproximativ 40 de milioane de euro. Momentan se discută cu jucătorul despre salariu, argentinianul cerând o remuneraţie de 6,5 milioane de euro/an. Şansele să se ajungă la un acord sunt mari, mai ales că Barcelona, cealaltă mare formaţie interesată de campionul mondial din 2022, nu a făcut vreo ofertă oficială în această vară.
O altă prioritate a Interului este aducerea unui fundaș dreapta, care să umple golul lăsat de plecarea lui Denzel Dumfries de la Real Madrid. De asemenea, Curtis Jones rămâne o țintă pentru Chivu, însă negocierile dintre Inter și Liverpool decurg greu. Englezii cer 40 de milioane de euro, în timp ce șefii de pe Meazza nu vor să dea mai mult de 25 de milioane. Totuși, e de așteptat să se ajungă la un acord în următoarele săptămâni, mai ales că mijlocașul vrea să plece de pe Anfield, fiind conștient că nu va fi om de bază pentru Andoni Iraola.
Așadar, Cristi Chivu ar putea avea curând sub comandă încă 2-3 fotbaliști de certă valoare, care să se impună repede ca titulari. Până atunci, românul încearcă să pregătească noul sezon cu ce are la dispoziție, iar primul test cu adevărat serios va avea loc sâmbătă, când Inter va da piept cu Manchester City într-un amical care se va juca la Hong Kong (ora 14:30). În turneul din Asia, campioana Italiei are programate alte două meciuri tari de pregătire, cu rivalele interne AC Milan (5 august) și Juventus (8 august).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo