Cristi Chivu și întrebarea care l-a făcut să se dea cu capul de microfon, la conferința de după Inter - Udinese 5-3! "Îl voi apăra până la moarte"
Eurosport on GoogleCristi Chivu a bifat o nouă revenire spectaculoasă pe banca lui Inter, câștigând cu 5-3 meciul cu Udinese, unul în care echipa sa a fost condusă cu 2-0. La conferința de presă, antrenorul român a fost chestionat din nou cu privire la greșelile pe care le face Josep Martinez, portarul nerazzurrilor, întrebare care l-a făcut pe Chivu să se dea cu capul de microfon și să ofere un moment amuzant.
Cristi Chivu s-a dat cu capul de microfon la conferința de presă de după meciul Inter - Udinese 5-3. Foto: Captură X.
Credit imagine: Twitter
Interul pregătit de Cristi Chivu (45 de ani) a reușit o nouă revenire spectaculoasă în Serie A. După ce a întors de la 0-2 meciul cu Napoli, câștigat cu 3-2 în etapa precedentă, formația nerazzurra a repetat scenariul și împotriva lui Udinese. De această dată, Inter s-a impus cu 5-3 pe Giuseppe Meazza, într-un meci în care oaspeții au avut un avantaj de două goluri.
Echipa lui Chivu a reacționat rapid și a redus diferența prin Carlos Augusto (26). Barella a restabilit egalitatea înainte de pauză, în minutul 35, iar după revenirea de la cabine, milanezii au preluat definitiv controlul partidei.
Thuram (57), Esposito (67) și Bonny (79) au completat seria golurilor pentru Inter. Udinese a mai înscris o dată în prelungiri, prin Gueye, însă victoria gazdelor nu a mai fost pusă în pericol.
Campioana Italiei și câștigătoarea Cupei Italiei din sezonul precedent continuă startul perfect de campionat. Inter a acumulat 12 puncte din tot atâtea posibile și ocupă poziția secundă în Serie A, fiind devansată de AS Roma doar la golaveraj.
La finalul conferinței de presă, Cristi Chivu nu a scăpat de întrebările legate de Josep Martinez. Portarul spaniol a avut o nouă prestație cu erori, după ce mai făcuse o gafă importantă și în partida cu Real Madrid, pierdută de Inter cu 1-2 pe Santiago Bernabeu.
Situația din poarta lui Inter începe astfel să devină un subiect recurent pentru Chivu. Tehnicianul român s-a confruntat și în sezonul trecut cu probleme la acest post, când Yann Sommer a fost titular, înainte de a pleca de la Milano liber de contract.
"Clasamentul spune 12 puncte în patru meciuri, dar poate există o problemă cu portarul Martinez?", a fost întrebarea primită de Cristi Chivu, care s-a dat de două ori cu capul de microfon, după care a oferit o reacție categorică. Antrenorul român a transmis că nu consideră că Josep Martinez reprezintă un motiv de îngrijorare și este convins că portarul va arăta în meciurile următoare de ce este capabil.
Cristi Chivu, reacție categorică legată de Josep Martinez
"Anul trecut problema era Sommer, acum începem deja să ne concentrăm pe Pepo. Îl voi apăra până la moarte, este un portar important, la fel ca Provedel și Di Gennaro. Face parte dintr-un grup care muncește din greu, v-aș ruga să nu mai faceți titluri în fiecare săptămână din cauza problemei portarului.
Încercăm să ne îmbunătățim, aș vrea să subliniez acest lucru. 'Pepo' este un portar grozav și o va arăta. Toată lumea greșește, inclusiv eu. Acum toată lumea este fixată pe portar, îl apăr pentru că nu a fost niciodată o problemă. Greșelile fac parte din joc, așa că vă rog să scrieți asta: 'Martinez nu va fi niciodată o problemă'", a declarat Chivu la conferința de presă, citat de Gianluca Di Marzio.
Întrebat despre începutul dificil al partidei și despre modul în care echipa a reușit să întoarcă rezultatul, Cristi Chivu a oferit următoarea explicație:
"Sunt calitățile noastre, ceea ce știm să facem în joc, faptul că avem un lot care ne permite să facem anumite lucruri, ceea ce menține un nivel ridicat, identitatea și ADN-ul echipei.
În primele 25 de minute, când am încercat să facem lucrurile cu puțină energie, Udinese a exploatat lejeritatea noastră, dar am replicat. Am fost în joc în ceea ce privește încrederea, mentalitatea și dorința de a nu pierde, mândria pe care am arătat-o în momentele dificile.
Sunt mulțumit, dar trebuie să evaluez și ce nu a funcționat. Ceea ce poate nu am reușit să depășesc săptămâna aceasta, dar, pe de altă parte, mă așteptam la așa ceva. Pentru că Liga Campionilor consumă multă energie."
Inter are maximum, de puncte după patru etape, la fel ca AS Roma, pe care o va întâlni în următoarea rundă (sâmbătă, de la ora 19:00, pe Olimpico).
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Internazionale
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4215.png)
5
3
Udinese
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4132.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)