Dennis Man, pe cale să revină în Serie A! Internaționalul român și-a dat acordul

Eurosport on Google

O mutare neașteptată ar putea avea loc în ultimele ore de mercato. Dennis Man este dorit de Lazio, iar internaționalul român și-a dat acordul pentru transfer. Italienii așteaptă acum răspunsul celor de la PSV, care este de așteptat să vină în această seară.

Dennis Man

Credit imagine: Getty Images

Dennis Man a părăsit-o pe Parma în urmă cu un an, ajungând la PSV, unde a impresionat, marcând 11 goluri în cele 35 de meciuri disputate pe parcursul sezonului trecut. Internaționalul român a evoluat în patru partide pentru gruparea olandeză în stagiunea curentă, însă ar putea să nu o continue la Eindhoven.
Sky Sport Italia anunță că Dennis Man este pe lista scurtă a celor de la Lazio. Cancellieri pleacă la Genoa, iar românul este văzut ca o variantă de înlocuitor a acestuia. Mai mult decât atât, pe adresa celor de la PSV a sosit o ofertă oficială, semn că mutarea are șanse să se materializeze.

Dennis Man și-a dat acordul

Beppe Riso, agent al lui Dennis Man, și oficialii clubului Lazio s-au întâlnit, iar discuția a fost una pozitivă, după cum relatează jurnalistul Nicolo Schira. Clubul din Roma a trimis o ofertă oficială către PSV, fiind vorba despre un împrumut cu opțiunea de cumpărare vara viitoare. Fotbalistul și-a dat deja acordul pentru transfer, rămânând de văzut care va fi răspunsul oferit de olandezi, acesta urmând să vină probabil în această seară.
"Întâlnire pozitivă între agentul lui Dennis Man, Beppe Riso, și Lazio. Clubul italian a trimis către PSV o ofertă de împrumut cu opțiune de cumpărare. Răspunsul lui PSV este așteptat în această seară. Dennis Man și-a dat acordul de principiu pentru o revenire în Italia", a scris italianul.
Dennis Man și-a început cariera la UTA Arad, fiind achiziționat în 2016 de FCSB. După cinci ani petrecuți în capitala României, atacantul lateral a fost cedat la Parma în schimbul sumei de 11 milioane de euro, la care se adăugau și două milioane sub formă de bonusuri. În 2025, el ajungea la PSV, club care achita o sumă cuprinsă între 7.5 și 9 milioane de euro.
Acum, Dennis Man este pe cale să revină în Italia, unde a impresionat la Parma înainte de a doua parte a sezonului 2024/2025, când nu a mai fost utilizat des de Cristi Chivu. Pe parcursul aventurii la această echipă, fotbalistul de 28 de ani a marcat 28 de goluri în 142 de partide.
Dennis Man a debutat în naționala României în 2018 și are la activ 11 goluri în 45 de selecții.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo