Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Agentul lui Radu Drăgușin a dezvăluit ce cluburi din Europa i-au făcut oferte fundașului român

Vlad Dumitrescu

Actualizat 10/04/2021 la 16:07 GMT+3

Radu Drăgușin a semnat recent prelungirea contractului cu Juventus, însă fundașul român a primit mai multe oferte de la diferite cluburi din Europa.

Radu Drăgușin

Credit imagine: Getty Images

"Da, pot confirma că am fost contactați de mai multe cluburi europene. Crystal Palace, Newcastle, Leipzig, Wolfsburg și chiar Tottenham l-au vrut pe jucător. I-am prezentat ofertele băiatului care, totuși, nu avea nicio îndoială și dorea să rămână la Juventus.
A crescut aici, s-a adaptat, iar Radu consideră că echipa este una din primele cinci ale lumii. Negocierea a durat atât pentru că am vrut să ne ocupăm tot timpul necesar pentru a evalua propunerea lui Juventus", a declarat agentul lui Drăgușin, Florin Manea pentru Tutto Juve, citat de Sport.ro.
Este normal să nu poată juca întotdeauna titular, dar pentru a fi fericit, va trebui să joace măcar 10 meciuri pe an, la început. L-am sfătuit pe Radu să rămână aici, iar Juve ne-a satisfăcut nevoia. Împreună am decis să reînnoim.
”Simt că trebuie să mulțumesc public clubului. Conducerea s-a comportat foarte bine. Ni s-a promis că va rămâne și va avea ocazia să încerce să prindă echipa fără să fie împrumutat. Cu siguranță, el a ales calea cea mai dificilă, dar încetul cu încetul cred că își va îndeplini visul", a continuat Manea.

Radu Drăgușin, viitor în alb și negru

”O aventură care a început în vara lui 2018. Radu Drăgușin, născut în 2002, avea doar 16 ani când Juventus l-a adus. După doar un sezon, a făcut pasul de la U17 la Primavera condusă de Mister Zauli. Apoi a fost făcut pasul decisiv către U23, lumea profesioniștilor, pentru ca apoi să vină cel mai mare pas al carierei: debutul la prima echipă.
ASTĂZI, RADU DRĂGUȘIN A PUS SEMNĂTURA PE UN VIITOR ÎN ALB ȘI NEGRU. ȘI-A PRELUNGIT CONTRACTUL PÂNĂ PE 30 IUNIE 2025.
Puterea, stabilitatea și o personalitate grozavă. Aceste calități i-au permis lui Radu să crească exponențial în ultimele sezoane. De când a ajuns la Juventus, traiectoria sa a fost doar în sus. A trecut de la U17 la Primavera, la U23 și prima echipă în doar doi ani. A debutat la prima echipă în UEFA Champions League împotriva lui Dinamo Kiev, la doar 18 ani. Iar acest lucru ne arată cât crede Juventus în el”, a fost mesajul lui Juventus.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo