Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Pirlo, aproape de primul transfer la Juventus! Jucătorul a ajuns la Torino și face vizita medicală

Cosmin Cioboata

Actualizat 28/08/2020 la 16:35 GMT+3

Andrea Pirlo a fost numit pe banca lui Juventus la începutul lunii, iar acum se pregătește să finalizeze primul transfer.

Andrea Pirlo, tehnicianul lui Juventus

Credit imagine: Getty Images

Weston McKennie (22 de ani), mijlocașul lui Schalke, se află foarte aproape să semneze cu campioana Italiei. Mijlocașul american a aterizat aseară la Torino, iar astăzi va efectua vizita medicală la baza lui Juventus.
McKennie va fi primul jucător transferat de Juventus sub comanda lui Pirlo. Tot în această vară, înainte de numirea fostului internațional italian, "bianconerii" i-au mai cumpărat pe Arthur (24 de ani), de la Barcelona, și pe Felix Correia (19 ani), de la echipa U23 a lui Manchester City.
De amintit este că "Bătrâna Doamnă" a anunțat deja plecările lui Miralem Pjanic la Barcelona și a lui Blaise Matuidi la Inter Miami. De asemenea, Gonzalo Higuain și Sami Khedira se vor despărți de Juventus în următoarea perioadă.

McKennie va fi primul jucător transferat de Pirlo la Juventus

Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, de la Sky Sport Italia, McKennie va sosi sub formă de împrumut la formația pregătită de Pirlo, în schimbul a 3 milioane de euro. Italienii vor putea activa și o clauză de cumpărare definitivă, în valoare de 18 milioane de euro.
"Weston McKennie a aterizat la Torino pentru a semna cu Juventus. Va efectua vizita medicală, urmând să fie împrumutat în schimbul sumei de 3 milioane de euro, cu opțiune de cumpărare definitivă în valoare de 18 milioane de euro. Acea opțiune va deveni obligatorie în cazul în care McKennie va evolua pentru Juventus în mai mult de 60% din meciurile din sezonul 2020/2021.", a anunțat Fabrizio Romano, cel care a confirmat și numirea lui Andrea Pirlo pe banca lui Juve.
McKennie a fost adus la echipa U19 a lui Schalke de la Dallas Academy (Statele Unite), în urmă cu 4 ani. În 2017, mijlocașul a debutat la prima echipă a germanilor. McKennie a bifat 91 de apariții în tricoul lui Schalke, reușind să contribuie la 12 goluri: 5 reușite și 7 pase decisive. El a bifat și 19 selecții la naționala Statelor Unite, reușind să marcheze de 6 ori.
În prezent, Weston McKennie este cotat la 20 milioane de euro de site-ul transfermarkt.com.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo