Gianluigi Buffon a dezvăluit că ar putea continua să joace până în 2023, deși nu a exclus să se retragă chiar la sfârșitul sezonului 2020/2021.
Buffon s-a întors la Juventus în 2019 după un an petrecut la Paris Saint-Germain și a acceptat rolul de rezervă pentru Wojciech Szczesny.
Italianul de 43 de ani, care a semnat o prelungire de contract valabilă pe un an vara trecută, a declarat că și-ar putea prelungi cariera cu încă doi ani, deși rămâne mereu posibilitatea ca el să se retragă la sfârșitul actualului sezon.
Serie A
Un om "greu" din fotbalul italian știe ce se va întâmpla cu Dennis Man
ACUM O ORĂ

Gianluigi Buffon, despre planurile sale de retragere

”Eu am în cap o dată limită, maximul va fi iunie 2023. Asta este cu adevărat maximul. Dar e posibil să mă opresc și peste patru luni”, a declarat Buffon pentru The Guardian.
Buffon a jucat în doar 10 meciuri în toate competițiile în acest sezon pentru Juventus, de când a fost numit Andrea Pirlo antrenor, în august.
Ultima oară Buffon a fost titular în meciul jucat de Juventus cu Crotone pe 22 februarie, înregistrând astfel al cincilea meci fără gol primit din cele 10 jucate.
Itlaianul a fost titular și în ambele meciuri jucate de Juventus în semifinalele Cupei Italiei cu Inter și cel mai probabil își va păstra locul și în finala cu Atalanta care se va juca în mai.
Serie A
Presa din Italia scrie că Ștefan Radu și-a prelungit contractul cu Lazio! Salariu imens pentru român
ACUM 19 ORE
Serie A
Lukaku: "Conte îmi cere să fiu primul fundaş atunci când pierdem mingea". Ce spune despre titlu
IERI LA 20:17