Toate cele 20 de echipe din Serie A s-au pus de acord și au votat în favoarea reluării sezonului de Serie A. Inițial, 8 cluburi se opuneau acestui lucru, cei de la Brescia amenințând chiar că nu se vor prezenta la partide.
Până la urmă, în urma videoconferinței de asta s-a decis că sezonul 2019/2020 va fi reluat. Când? Acest lucru depinde de Guvernul Italiei și când acesta va permite cluburilor să revină la antrenamente.

Serie A revine

Fotbal
"Cu toții tușeau și aveau febră". Clubul unde jucătorii aveau simptome de Covid-19 încă din ianuarie
21/04/2020 LA 16:00
Federația de Fotbal din Italia (FIGC) a anunțat că va face tot posibilul ca sezonul să se încheie, chiar dacă va dura până în toamnă. Speranța este ca echipele să revină la antrenamente în luna mai iar partidele să se poată disputa începând cu luna iunie.
Serie A s-a reunit astăzi și a confirmat, cu un vot în unanimitate al celor 20 de cluburi conectate prin videoconferință, intenția ca sezonul 2019/2020 să fie completat, dacă Guvernul va permite. Reluarea campionatului va avea loc aplicând protocul medical pentru protejarea jucătorilor și tuturor celor implicați
Anunțul vine după ce UEFA a recomandat astăzi tuturor federațiilor să încheie sezonul 2019/2020, însă forul continental acceptă că acest lucru poate nu va fi posibil în toate țările
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Campionatul European UEFA
Sar scântei între legendele României! Ce a zis "Il Luce" de Iordănescu, după atacul "Generalului"
23/06/2021 LA 11:58
Campionatul European UEFA
Banner anti-Lucescu pe Arena Naţională, la Euro 2020. "Surpriza" pregătită de fanii lui Dinamo Kiev
18/06/2021 LA 05:41