Cristiano Ronaldo este în căutarea golului cu numărul 100 pentru Juventus. Meciul cu Milan ar fi fost un moment extraordinar pentru ca acest lucru să fie sărbătorit, dar portughezul a avut o evoluție sub așteptări. E drept că nici colegii nu l-au pus în valoare, întreaga echipă a lui Pirlo făcând un meci foarte slab, dar totuși lumea are pretenții mult mai mari de la Ronaldo.
Presa italiană l-a taxat dur pe portughez pentru jocul slab și jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport i-au acordat nota 4, cea mai mică dintre toți jucătorii de pe teren. Jocul lui Ronaldo a fost descris printr-un singur cuvânt de celebra publicație italiană: "Zero", ceea ce spune totul despre felul în care lusitanul a evoluat aseară.
"În cursa pentru golul 100 în tricoul alb-negru, el nu s-a apropiat de așa ceva. A făcut un joc prost.", au notat și ziariștii de la Goal despre Ronaldo.
Euro 2020
Gestul de 3 secunde al lui Ronaldo duce la pierderi de 4 miliarde de euro pentru Coca Cola
ACUM 4 ORE

Cristiano Ronaldo ar putea pleca de la Juventus în vară

Ultima perioadă petrecută alături de "bianconeri" a fost destul de tensionată pentru atacantul de 36 de ani, despre care s-a scris că ar putea părăsi formația italiană încă din această vară.
Jurnaliștii din Peninsulă anunță că Max Allegri s-ar fi înțeles deja cu Juventus și ar urma să pună în scenă o adevărată revoluție la "Bătrâna Doamnă". Iar CR7 nu intră în planurile tehnicianului italian care a adus 5 titluri la Torino. De notat că Ronaldo mai are contract cu Juve până în vara anului 2022.
Deși Manchester United sau Real Madrid au fost echipele despre care s-a scris că îl vor pe Ronaldo, Sporting Lisabona apare și ea ca o posibilă destinație.
Dintre toate cele 3 variante, revenirea în țara natală, la Sporting, pare cea mai probabilă. Ronaldo iubește enorm Portugalia și cu siguranță ar însemna enorm pentru el să joace ultimele meciuri în tricoul echipei care l-a descoperit pe vremea când era un puști fără fizic de fotbalist, dar cu ambiții uriașe.
La Sporting, Cristiano a învățat ce înseamnă cu adevărat fotbalul, a cunoscut oameni care l-au ajutat, a muncit din greu, a evoluat și, într-un final, a prins transferul care avea să-i schimbe viața - la Manchester United, în 2003.
Conform ultimelor sale declarații, Ronaldo are de gând să mai joace fotbal până la 40 de ani, iar familia sa l-ar sprijini 100% dacă se va hotărî să revină la Sporting. De amintit că Ronaldo a fost surprins în urmă cu ceva timp în tribune, la unul dintre meciurile formației din Lisabona.
Cristiano Ronaldo a fost promovat la prima echipă a lui Sporting în 2002, după 5 ani petrecuți la academia lusitanilor. Atacantul a evoluat un singur sezon la echipa mare - 2002/2003 -, reușind să înscrie 5 goluri și să ofere 5 assist-uri în 31 de apariții.
Euro 2020
Finlanda - Rusia 0-1 LIVETEXT. Rușii au deschis scorul prin Miranchuk
ACUM 6 ORE
Euro 2020
Cristiano Ronaldo, discurs de mare campion, după ce a intrat în istoria Campionatelor Europene
ACUM 19 ORE