Fotbal
Serie A

#DORdeSPORT 35 de ani de la titlul cucerit de Verona în Serie A: o performanță care nu se va repeta!

Distribuie cu
Copiere
Distribuie acest articol

Hellas Verona 1985

Credit imagine: Eurosport

DeIon Alexandru
12/05/2020 la 09:44 | Actualizat 12/05/2020 la 14:00

Acum 35 de ani, Hellas Verona a făcut un "Leicester" sau mai degrabă a fost invers, o inspirație pentru Claudio Ranieri. Ce a reușit Verona a fost chiar mai greu pentru că în acel sezon în campionatul Italiei era o adevărată selecționată mondială.

12 mai 1985, cu o etapă înaintea finalului de sezon. 1-1 pe terenul Atalantei a fost destul pentru un titlu istoric, o performanță greu de egalat, dacă nu chiar imposibil.

Serie A

Balotelli, ieșire nervoasă în meciul Verona - Brescia din cauza scandărilor rasiste!

03/11/2019 LA 16:47

Era un alt fotbal, în care miliardele nu acaparaseră valorile, iar Verona a reușit minunea prin voință, determinare și cu niște fani uluitori în spate.

Concurența era fabuloasă! Campioana entitre, Juventus îi avea pe Michel Platini și Boniek, la Napoli strălucea Diego Maradona, la Inter era epoca lui Karl-Heinz Rummenigge, la Torino golgheter era Aldo Serena, Sampdoria ataca în valuri cu Trevor Francis, Vialli și Mancini, Roma îi avea pe Giannini, Conti și Pruzzo, iar Milan era condusă de pe bancă de legendarul Nils Liedholm.

Karl Heinz Rummenigge și Hans Peter Briegel după Inter-Hellas Verona în 1985

Credit imagine: Imago

Campionat cu 16 echipe, doar doi străini

Campionatul italian era încă în format redus, iar acesta a fost primul sezon în care arbitrii au fost trași la sorți înaintea fiecărei etape.

Proprietarul echipei din Verona Ferdinando Chiampan l-a ales pe Osvaldo Bagnoli în 1981 cu un singur obiectiv, promovarea în Serie A. În chiar primul sezon, Bagnoli a reușit să îndeplinească acest deziderat, iar creșterea a fost naturală. Locul 4 în 1983 și locul 6 în 1984, cu o participare în Cupa UEFA, au anunțat ascensiunea echipei.

Vara lui 1984 a fost decisivă. Cele 5 transferuri s-au dovedit providențiale pentru Bagnoli: Briegel (venirea neamțului a fost și punctul de pornire a unei prietenii care dănuie și astăzi între fanii Veronei și cei ai lui Kaiserslautern) în defensivă, Di Gennaro la mijloc, Fanni în extremă și cei doi atacanți Preben Elkajer Larsen și Galderisi.

Hellas Verona 1984/85

Credit imagine: Imago

Echipă echilibrată, rezultate surprizătoare

Bagnoli a reușit să asambleze un prim 11 redutabil fără investiți majore.

În poartă era Claudio Garella, care este cunoscut în Italia după porecla "portarul fără mâini" pentru că evita să apere cu măna și respingea deoseori mingea cu capul sau cu piciorul. "Garellik" a luat încă un titlu, cu Maradona la Napoli în 1987.

Defensiva era cu libero, adică Roberto Tricella. Mauro Ferroni și Silvano Fontolan erau fundași centrali la marcaj. Benzile cae urcau destul de mult erau asigurate de Luciano Marangon și Hans Peter-Briegel.

La mijloc, Domenico "Dentistul "Volpati era la distrugere, iar Di Gennaro artistul. Luciano Bruni și Pierino Fanna jucau pe banzi, dar Bagnoli surprindea deseori cu aparițiile lor în centru.

Atacul a fost marea invenție. Galderisi era o forță a naturii, iar danezul Preben Elkjaer-Larsen avea cel mai variat program, de la floricele la șuturi bombă. Deși au fost în premieră parteneri în atac, cei doi au terminat campionatul cu 22 de goluri, fiecare câte 11.

Prima etapă a fost un avertisment serios pentru adversarii, care au considerat-o mereu pe Verona o echipă mică de provincie fără veleități de învingătoare. Maradona n-a mișcat și Verona a învins cu 3-1 pe Napoli.

Ce a urmat este istorie. 15 victorii, 12 egaluri și doar 2 înfrângeri, cu cea mai bună apărare și al doilea atac. Doar Torino a reușit să țină pasul, iar mesajul antrenorului torinez Gigi Radice a fost elocvent. "Acea Verona, off acea Verona. Nu știu cum reușește!" spunea Radice după meciurile din ultimele etape.

Visul a fost realizat, iar Verona s-a întors cuminte între echipele care nu mai au nici o șansă la titlu. Drepturile tv au creat o mare gaură între forțele din Serie A și echipele de pronvicie, iar maxim ce se poate realiza este pătrunderea în zona Champions League după modelul Atalanta.

Minunile Europei

Verona a deschis drumul în Italia, Montpellier a reușit să dea lovitura în Franța în 2012, iar Leicester a șocat Premier League în 2016. Spaniolii așteaptă o minune, dar autostrada Madrid - Barcelona este greu de traversat cu mingea la picior, în timp ce în Germania doar Stuttgart și Wolfsburg au mai sărbătorit în ultimii 16 ani.

Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.

Serie A

Jucătorul de care Ronaldinho s-a rugat să nu îl mai faulteze. "A venit la mine şi mi-a zis aşa"

ACUM O ZI
Serie A

Vestea așteptată de toți fanii! Care este starea lui Zlatan, după accidentarea gravă de ieri

IERI LA 11:48
Subiecte asemănătoare
FotbalSerie AVeronaGiuseppe GalderisiMai multe
Distribuie cu
Copiere
Distribuie acest articol

Ultimele știri

Liga

Cum va aduce La Liga un omagiu victimelor coronavirusului. Ce se va întâmpla în timpul partidelor

ACUM 15 MINUTE

Ultimele videoclipuri

Fotbal

#DORdeSPORT cu Florin Motroc

00:30:56

Cele mai populare

Tenis

#YouSayWePlay Roland Garros 2009, înfrângerea istorică a lui Rafael Nadal la Paris

22/05/2020 LA 17:37
Vezi mai multe