Maldini a fost depistat cu Covid-19 în urmă cu peste o lună, la fel ca și fiul său de 18 ani, Daniel Maldini. Directorul sportiv al Milanului s-a recuperat în totalitate, deși a admis că boala a lăsat urme, însă speră ca lucrurile să revină cât mai repede la normal din punct de vedere sportiv.
Formațiile din Serie A riscă să piardă aproximativ 160 de milioane de euro din drepturile TV, dacă stagiunea nu va fi reluată, astfel că fostul fundaș de legendă al "diavolului" crede că trebuie să se facă tot ce e posibil ca sezonul să nu fie suspendat. Într-o discuție video purtată pe Instagram cu fostul său coleg, "Bobo" Vieri, fostul mare apărător și-a argumentat punctul de vedere.
"Trebuie să încercăm să terminăm acest sezon. Dacă nu se încheie, ar fi un dezastru. Drepturile TV nu s-ar plăti pentru această perioadă, iar cluburile vor eșua, vor avea mari probleme financiare. Trebuie să încercăm să ducem totul la capăt, dar prioritatea este sănătatea. Va exista un început în toate, iar dacă există condiții, este corect să se reia campionatul. Poate părea prea devreme începutul lunii mai, dar protocoalele de antrenament vor fi stricte și va fi vorba doar de antrenamentele pe bază de forță. Prioritatea rămâne sănătatea, dar dacă Guvernul și Federația dau ok-ul, Liga va face un calendar: rămân 12 etape și Cupa Italia, ar fi un final comprimat, dar este singura modalitate de a termina și de a evita plângerile și protestele. Dacă nu se încearcă reluarea, daunele economice vor fi enorme", a spus Maldini, citat de Gazzetta dello Sport.
Serie A
Sampdoria - Inter 2-2. Radu Drăgușin "uitat" pe banca de rezerve
12/09/2021 LA 14:24

Când sunt șanse să se reia Serie A?

Vincenzo Spadafora, ministrul sporturilor din Italia, a venit în această săptămână cu ultimele informații legate de relaxarea măsurilor privind criza generată de coronavirus. Nu s-a anunțat încă vreo dată posibilă pentru reluarea Serie A, de acest lucru urmând să se ocupe un Comitet independet.
UEFA a recomandat tuturor Federațiilor din Europa să încerce să termine campionatele, iar președinții celor 20 de formații din Serie A au votat în unanimitate ca sezonul să se termine.
Spadafora se gândește în primul rând la protejarea populației și nu a făcut vreun anunț clar în privința reluării sezonului. Totuși, din spusele sale, luna viitoare nu pare să fie o variantă fezabilă pentru ca fotbalul în Serie A să repornească.
"Reluați treptat antrenamentele. În ceea ce privește activitatea fizică în aer liber și repornirea campionatului, acestea vor fi evaluate de un comitet. Reînceperea competițiilor este necesară, nu doar din punct de vedere economic, ci și dacă ne gândim la componenta socială a sportului. Dar în același timp trebuie să ne protejăm de acest virus", a spus Spadafora, citat de Gazzetta dello Sport.
În aceste condiții, se anticipează că fotbalul va putea fi reluat în cel mai fericit caz la final de mai - început de iunie, ceea ce face foarte grea terminarea sezonului în timp util. Sunt 12 etape rămase de disputat, plus alte 4 meciuri amânate de recuperat. În total, 124 de partide, iar după ultimele directive ale UEFA stagiunea trebuie să se încheie cel târziu pe 3 august.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Serie A
Juve a recunoscut că l-a ratat pe Haaland "la milimetru". Cum a căzut afacerea
10/09/2021 LA 10:03
Serie A
Era post-Ronaldo a început dezastruos. Juventus, înfrângere istorică, pe teren propriu, în Serie A
28/08/2021 LA 21:02