Împrumutat la Rangers până la finalul sezonului, Hagi Jr nu știe încă unde va evolua în stagiunea viitoare. Scoțienii au o clauză de 5 milioane de euro prin care îl pot cumpăra definitiv, semnată în momentul împrumutului, dar nu sunt convinși să o activeze. Acest lucru nu are neapărat legătură cu evoluțiile românului, care au fost bune, ci cu actualul context. Rangers traversează o criză financiară puternică, din cauza pandemiei de coronavirus, iar oficialii consideră că nu e momentul să facă investiții, chiar dacă prețul internaționalului nostru nu e deloc unul piperat.
La asta se adaugă și incertitudinea cu privire la banca tehnică, speculându-se că Gerrard ar dori să plece. Indiferent ce va alege legenda lui Liverpool, de decizia acestuia depinde și Ianis Hagi. Mijlocașul român a fost împrumutat la insistențele lui, iar o eventuală plecare a acestuia ar face ca rămânerea lui Ianis pe Ibrox să depindă de viitorul antrenor.
În acest context, Lazio a intrat pe fir, formația care vrea în această stagiune să oprească supremația lui Juventus în Serie A urmărindu-l pe român încă de la turneul final al Campionatului European U21. Doar că Genk nu va păstra același preț - de 5 milioane de euro - pentru formația italiană. Presa din peninsulă anunță că, în cazul în care Lazio va dori să îl achiziționeze, trebuie să scoată din conturi o sumă dublă.
Fotbal
Presa din Marea Britanie, cuvinte mari pentru Ianis Hagi: "Creează momente de magie la Rangers"
16/08/2021 LA 16:54
"Pentru moment, Ianis se află la Glasgow Rangers, dar se va întoarce în Belgia, la Genk, care a hotărât ca nu-l va ceda pe mai puțin de 10 milioane de euro", notează Gazzetta dello Sport.

Ianis Hagi, sfătuit să nu meargă în Italia

Informaţia despre interesul echipei din Serie A Lazio pentru Ianis Hagi a ajuns şi în Scoţia. Thomas Buffel, fostul jucător al formaţiilor Rangers şi Genk, a precizat că fiul lui Gică Hagi nu ar lua o decizie bună dacă ar alege să plece în Italia.
Buffel a precizat că Ianis, pentru a-şi îndeplini obiectivul de a juca la echipa naţională a României, trebuie să fie la o grupare la care să poată evolua în fiecare etapă. La formaţia Lazio s-ar repeta scenariul de la Genk. Ianis a avut deja o experiență neplăcută în Serie A, la Fiorentina, când nu a primit vreo șansă.
"Hagi vrea să joace la echipa naţională a României. Dacă ar pleca la Lazio ar merge la un club mai mare, dar oare o să poată el să joace săptămânal acolo? Sau va ajunge acolo şi se va lovi de o situaţie similară cu cea de la Genk? Pentru el este important să joace un an întreg, pentru a căpăta mai multă experienţă. Trebuie să facă acest pas în carieră. Simte o mare presiune din ţară lui din cauza a cine este tatăl lui. Trebuie să joace la echipa de club pentru a putea evolua la echipa naţională a României. Va juca mai mult la Rangers, decât ar juca la un club precum Lazio", a spus Thomas Buffel.
În plus, Thomas Buffel le atrage atenţie belgienilor că nu au avut răbdare cu Ianis Hagi. "A fost minunat să văd cât de bine şi repede s-a potrivit la Rangers. Poţi vedea că Hagi este un jucător talentat, loveşte foarte bine şi este şi foarte tehnic. Uneori trebuie să fii mai răbdător cu jucătorii tineri, iar Genk nu a fost cu el", a mai spus fostul mijlocaș.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Fotbal
Ianis Hagi, dorit cu orice preț de Galatasaray! Prima ofertă a fost refuzată de Rangers
15/08/2021 LA 13:47
Fotbal
Ianis Hagi și-a revenit după accidentare și va juca cu Malmo în Champions League!
09/08/2021 LA 16:23