Ibrahimovic se află la "a doua tinerețe" la Milan. Starul suedez a revenit în iarnă pe San Siro, după ce și-a încheiat aventura din MLS, alături de Los Angeles Galaxy.
Deși are deja 39 de ani, Ibra demonstrează la fiecare meci că fotbalul este pasiunea sa și încă are poftă de joc. Cu Zlatan în atac, Milan s-a "cățărat" până în vârful clasamentului din Serie A. Mai mult, suedezul este golgheter-ul la zi în campionatul Italiei, cu 10 goluri înscrise în 10 etape.
În timp ce Ibrahimovic continuă să impresioneze, în jurul său este rostită veșnica întrebare: "Cât va mai juca?".
Serie A
Lazio - Juventus 0-2. Bonucci, primul fundaş cu dublă din penalty din ultimii 14 ani
20/11/2021 LA 19:36

Cât va mai juca Ibrahimovic? Starul lui AC Milan a oferit răspunsul

Ibra a oferit mult așteptatul răspuns, spunând că va agăța ghetele în cui atunci când va simți că nu va mai putea realiza lucrurile pe care le face acum:
"Nu mă voi opri decât în momentul în care nu voi mai reuși lucrurile pe care le fac acum. Dacă voi fi bine din punct de vedere fizic, lucrurile se vor rezolva de la sine. Suntem într-o formă extraordinară, ne merge bine totul. Dar încă n-am câștigat nimic, asta trebuie să avem în minte mereu.
E o provocare la Milan, diferită față de cea din prima mea perioadă petrecută la echipă. E o provocare care îmi place, pentru că atunci când toată lumea spune că e greu, aproape imposibil, apar eu în scenă, atunci simt că sunt viu", a spus Ibrahimovic, pentru BBC Sport.

Ibrahimovic: "Ar fi un miracol să joc și cu fiul lui Daniel Maldini!"

Ibrahimovic a jucat prima oară la Milan în perioada 2010-2012, pe vremea când în vestiarul "rossonerilor" se afla și Paolo Maldini, legendarul fundaș italian.
Interesant este că, 8 ani mai târziu, Zlatan a revenit pe San Siro, unde l-a întâlnit pe Daniel, fiul de 19 al lui Paolo. Suedezul a glumit, spunând că ar fi un "miracol" să apuce să joace și cu fiul lui Daniel.
"Simt că am fost martor la schimbarea generațiilor de aici. Am jucat alături de Paolo Maldini, acum joc cu fiul lui, Daniel. Sper că voi juca și cu fiul lui Daniel, asta chiar că ar fi un miracol", a mai spus Zlatan Ibrahimovic.
Serie A
Parma lui Man și Mihăilă, distrusă la Lecce! Maresca e ca și demis. Un nume uriaș, favorit să vină
07/11/2021 LA 15:07
Serie A
Fatih Terim a confirmat interesul lui Galatasaray pentru Man. Ce sumă pun la bătaie turcii
05/11/2021 LA 05:28