După ce în vară Romelu Lukaku și Alexis Sanchez au ajuns pe Giuseppe Meazza iar săptămâna trecută Ashley Young a mers la aceeași echipă, Inter nu se oprește aici.
Conform informațiilor Sky Italia, reprezentanții lui Inter s-au întâlnit cu agenții tânărului Tahith Chong. Contractul internaționalului olandez de tineret cu Manchester United expiră în vară și este liber să discute cu alte cluburi în această lună.
https://i.eurosport.com/2019/02/26/2531976.jpg
Serie A
Allegri, criză de nervi după meciul cu Milan: "La dracu! Și ei vor să joace pentru Juventus..."
ACUM 15 ORE
Chong a jucat în șapte meciuri în acest sezon pentru Manchester United, cel mai recent fiind în egalul cu Wolves din Cupa Angliei. Anterior, s-a discutat și despre un interes al lui Juventus pentru tânăr, deschizând discuții despre o posibilă repetare a situației cu Pogba, care a plecat tânăr de la United la Juventus pentru ca apoi să devină unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din lume.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia. Rămânem deschiși negocierilor fair play cu Telekom, purtate cu bună credință.
Serie A
Sampdoria - Inter 2-2. Radu Drăgușin "uitat" pe banca de rezerve
12/09/2021 LA 14:24
Serie A
Juve a recunoscut că l-a ratat pe Haaland "la milimetru". Cum a căzut afacerea
10/09/2021 LA 10:03