După anunțul plecării lui Conte de la Inter, presa italiană anunța că Max Allegri este prima opțiune a oficialilor campioanei Italiei pentru banca tehnică. Chiar dacă au existat contacte, Allegri nu a fost tentat de o eventuală preluare a Interului și s-a hotărât să dea curs ofertei de la Juventus, urmând ca în scurt timp să se facă anunțul oficial.
Cea de-a 2-a variantă avansată în presa din "Cizmă" a fost Simone Inzaghi. Acesta se afla de 6 ani la Lazio și posibilitatea de a pleca era mare, mai ales că înțelegerea sa cu gruparea capitolină expira peste câteva săptămâni.
Totuși, Inzaghi a decis să continue pe banca lui Lazio și a ajuns la un acord cu Claudio Lotito pentru prelungirea contractului până în 2024, potrivit ultimelor informații din presa italiană. Astfel, Inter trebuie să caute alt antrenor, fiind dificil să convingă un antrenor cu un CV impresionant să semneze, în condițiile în care cei mai importanți jucători ar putea fi vânduți, iar bugetul va fi serios micșorat.
Premier League
Antonio Conte, mână de fier la Tottenham! Un jucător a dezvăluit ce alimente a interzis italianul
26/11/2021 LA 10:17

Serie A, scena unor mari schimbări majore pe băncile tehnice

Ceea ce se întâmplă în acest moment în Serie A cu schimbările de antrenori este total atipic. Dintre echipele care au terminat în Top 10, cel puțin 6 vor avea alți antrenori față de sezonul recent încheiat.
Evident, cea mai mare surpriză este plecarea lui Conte de la Inter, însă și celelalte mutări sunt interesante. Juventus va renunța după numai un an la Pirlo pentru a merge pe mâna lui Allegri, deși toate indiciile duceau către o sosire a lui Zidane la Torino, după ce francezul a decis să plece de la Real Madrid.
Napoli a renunțat și ea la Gattuso, care a semnat deja cu Fiorentina, în timp ce Jose Mourinho l-a înlocuit pe Fonseca pe banca Romei. Sassuolo a făcut un sezon fantastic, terminând pe locul 8, însă Roberto de Zerbi va pleca cel mai probabil de la echipă, cea mai sigură destinație fiind Șahtior Donetsk. În plus, Claudio Ranieri și-a anunțat plecarea de la Sampdoria, formație care a terminat pe locul 9 în Serie A.
Astfel, doar AC Milan (Stefano Pioli), Atalanta (Gianpiero Gasperini), Lazio (Simone Inzaghi) și Hellas Verona (Ivan Juric) sunt echipele care au terminat în primele 10 și care vor începe noul sezon cu același antrenor pe bancă, dar perioada de mercato este abia la început și mai pot apărea surprize.
UEFA Europa Conference League
Antonio Conte, discurs manifest după prima înfrângere pe banca lui Tottenham: "Nu sunt magician"
25/11/2021 LA 22:53
Fotbal
Adio, Haaland! Pochettino pregătește marea lovitură, după ce preia pe United: transfer de titlu
24/11/2021 LA 09:00