Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ionuț Radu ar putea fi titular abia peste două etape la Parma. De ce a fost până acum rezervă

Vlad Dumitrescu

Actualizat 12/02/2020 la 10:24 GMT+2

Ionuț Radu a fost împrumutat la Parma pentru returul acestui sezon din Serie A, după ce la Genoa și-a pierdut locul de titular în fața italianului Mattia Perin. Portarul român a fost însă rezervă până acum și la noua sa echipă.

Andrei Radu vrea să devină unul dintre cei mai buni portari din lume

Credit imagine: Getty Images

Presa italiană informează că Ionuț Radu, în vârstă de 22 de ani, va fi rezervă și la următorul meci disputat de Parma în Serie A, în acest weekend împotriva celor de la Sassuolo. Antrenorul echipei, Robert D'Aversa preferă să se bazeze momentan pe Simone Colombi, un portar de 28 de ani care are puține meciuri în Serie A în palmares.
Antrenorul Parmei nu vrea să îl folosească pe Radu, conform fantacalcio.it, până când acesta nu va efectua mai multe săptămâni de antrenamente cu apărarea echipei. Drept urmare, Colombi va rămâne titular pentru moment, însă cel mai probabil începând cu meciul împotriva celor de la Torino, din deplasare, Radu va fi portarul titular.
Pe 30 ianuarie Ionuț Radu a fost împrumutat de Inter la Parma, după ce portarul titular al echipei, Luigi Sepe, s-a accidentat.
Ionuț Radu

Radu ar putea să revină la Inter

Ionuţ Radu a fost împrumutat la Parma, la finalul lunii ianuarie, după ce românul a fost nemulţumit că nu mai apăra la Genoa, formaţie la care a petrecut ultimul sezon şi jumătate. În primul meci la noua sa echipă, disputat sâmbătă, contra lui Cagliari, Radu a fost doar rezervă.
Potrivit Tuttosport, Antonio Conte, managerul lui Inter, îl monitorizează pe Radu și ia în calcul să îl aducă înapoi la vară pentru a fi rezerva căpitanului Samir Handanovic. Sursa citată susține că există și varianta aducerii unui nou portar, însă totul depinde de evoluțiile lui Radu din acest sezon.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, insa ele se regasesc in continuare la principalii operatori de pe piata. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo