Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Juventus, afectată de ieşirea cluburilor engleze din Super Ligă! Cu cât au scăzut acţiunile

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 21/04/2021 la 17:02 GMT+3

Super Liga Europei a fost suspendată, după ce întreaga lume a făcut front comun împotriva ei.

Cristiano Ronaldo of Juventus looks over his shoulder during the Serie A match between Juventus and Genoa CFC at Allianz Stadium on April 11, 2021 in Turin, Italy

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Romeo Ene
Fanii de pe "Bătrânul Continent", precum și multe personalitățil din lumea fotbalului și-au exprimat nemulțumirea față de noua competiție, care ar urma să adâncească ireparabil "prăpastia" dintre echipele bogate și celelalte din Europa.
Juventus este una dintre cele mai afectate echipe de această decizie, mai ales după ieşirea cluburilor din Premier League. Acţiunile italienilor au înregistrat miercuri o scădere de 11,06%, asta după ce luni crescuseră cu 17,85%.

picture

#ETalks Super Liga a fost destrămată. Ce urmează?

Acţiunile lui Juventus au scăzut considerabil

Aseară, mai multe cluburi implicate în proiect au făcut un pas înapoi, iar presiunea de pe umerii board-ului din Super Ligă a devenit insuportabilă. Toate cele 6 echipe din Premier League - Manchester City, Manchester United, Liverpool, Arsenal, Chelsea și Tottenham - s-au retras din proiect aseară.
Pe lângă cele 6 cluburi din Premier League, și Inter și-a anunțat ieșirea din Super Ligă, în timp ce AC Milan, Juventus și cele 3 formații din La Liga - Barcelona, Real Madrid și Atletico - au așteptat să fie anunțată poziția oficială.
Luni, în ziua lansării competiţiei, acţiunile clubului condus de Agnelli crescuseră cu 17,85%, însă după avalanşa de critici, competiţia a fost suspendată, iar acţiunile au scăzut cu 11,06%. Acţiunile, care au început să aibă un curs descendent încă de marţi, au ajuns miercuri dimineaţă la un preţ unitar de 0,776 euro, reprezentând o scădere de 11,06%. Echipa italiană are o capitalizare bursieră de 1,027 miliarde de euro şi un volum de active de 11,4 milioane de euro.
picture

Proiectul Super Ligii Europei a fost abandonat la presiunea fanilor de pretutindeni

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo