Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Juventus i-a găsit deja super-înlocuitor lui Dybala. Anunțul făcut de Gazzetta dello Sport

Cristian Mihală

Publicat 22/03/2022 la 11:03 GMT+2

Paulo Dybala este istorie pentru Juventus, "Bătrâna Doamnă" identificând deja fotbalistul care îl va face uitat pe argentinian: Nicolo Zaniolo, de la AS Roma.

Paulo Dybala esulta per il gol del pari di Inter-Juventus, Getty Images

Credit imagine: Getty Images

Juve se anunță drept o formație care să domine din nou Serie A, după ce în ultimele două sezoane a venit un inevitabil recul. În iarnă, "Bătrâna Doamnă" l-a adus pe Vlahovic, iar acum câteva zile Gazzetta dello Sport anunța că oficialii bianconerilor s-au înțeles cu Rudiger, aflat la final de contract cu Chelsea.
Plecarea lui Dybala ar putea conta în perspectiva ofensivei, dar conducerea din Piemont a găsit deja înlocuitorul perfect: Nicolo Zaniolo, de la Roma, anunță Gazzetta dello Sport.
În vârstă de 22 de ani, tânărul mijlocaș poate evolua atât în spatele vârfurilor, cât și în bandă și pare o variantă excelentă pentru juventini. Părțile s-au înțeles deja asupra salariului, 4,5 milioane de euro/an, rămânând ca și Roma să se lase convinsă să îl cedeze.
E de așteptat ca formația lui Mourinho să nu spună "nu" unei oferte tentante, în contextul în care Zaniolo mai are contract cu gruparea din "Cetatea Eternă" doar până în 2024 și a refuzat să își prelungească înțelegerea. Evident, însă, gruparea din capitala Italiei va dori o sumă cât mai mare pentru talentatul mijlocaș, cotat în prezent la 33 de milioane de euro.
În cazul în care nu va ajunge la un acord cu Roma pentru Zaniolo, Juve are și o variantă "B", notează sursa citată: Giacomo Raspadori, mijlocașul ofensiv al lui Sassuolo (tot 22 de ani).
CITEȘTE ȘI:

Dybala nu mai rămâne sigur la Juventus

Ieri a avut loc discuția decisivă privind prelungirea contractului lui Dybala, la sediul clubului Juventus, cele două părți neajungând la un acord. Astfel, argentinianul va rămâne liber de contract pe 1 iulie, după 7 ani petrecuți în tricoul "Bătrânei Doamne".
Torinezii l-au transferat pe Dybala în 2015, de la Palermo, în schimbul a 41 de milioane de euro. De-a lungul timpului, atacantul, cotat de site-ul transfermarkt.com la 40 de milioane de euro, a jucat în 283 de meciuri pentru Juventus, reușind 113 goluri.
Presa din Spania a anunțat la începutul acestui an că Paulo Dybala se află în atenția celor de la Barcelona, dar că atacantul de 28 de ani este dorit și de Tottenham, care ar fi, conform publicației spaniole As, în pole position pentru transfer.
În plus, pe urmele atacantului de 28 de ani se mai află și Atletico Madrid, dar și Inter. Conform sursei citate, șefii campioanei Italiei i-ar fi propus un contract pe 5 ani, cu un salariu de 7,5 milioane de euro pe sezon.
Directorul celor de la Inter, Beppe Marotta, nu a confirmat zvonurile, spunând că este normal să se discute despre transferul lui Dybala la diferite cluburi, dar că milanezii nu au nevoie de un atacant, fiind mulțumiți de jucătorii pe care îi au în acel departament.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo