Juventus Torino, campiona Italiei din ultimii 9 ani, are serioase probleme financiare. Clubul din Piemont a anunțat astăzi că numai în prima parte a acestui sezon s-au înregistrat pierderi de 113,7 milioane de €. Oficialii torinezilor au admis că estimările erau undeva la jumătate din această sumă, dar "continuarea pandemiei a generat un impact negativ semnificativ asupra veniturilor".
Potrivit fotbal-italia.net, încasările "biaconerilor" în acest semestru au fost de 258,3 milioane de €, cu mult sub ceea ce s-a întâmplat în stagiunea precedentă, când au avut venituri de 322,3 milioane de €. Evident, lipsa fanilor de pe stadion este unul dintre motive, dar efectele crizei generate de pandemie sunt multiple și au dus la aceste pierderi.

Returul cu Porto, crucial pentru Juventus

Fotbal
Ronaldo, antrenor la United în mai puțin de doi ani! Anunțul unui fost tehnician din Premier League
ACUM 19 ORE
Nici din punct de vedere sportiv Juventus nu o duce prea bine. Echipa este abia pe locul 3 în Serie A, la 8 puncte în spatele Interului, dar cu un meci mai puțin disputat. În plus, torinezii au pierdut prima manșă din optimile Champions League împotriva lui Porto, iar o eliminare prematură din competiție ar însemna pierderi și mai mari pentru a 2-a jumătate a acestui sezon.
În aceste condiții, returul cu Porto de peste 2 săptămâni devine crucial pentru echipa lui Pirlo. Un parcurs cât mai lung în Champions League ar reduce semnificativ din minusuri, ceea ce ar însemna stabilitate financiară pentru sezonul viitor.
La începutul sezonului, presa din "Cizmă" a speculat că Juventus a apelat la varianta Pirlo pentru postul de antrenor tocmai pentru că a fost mai ieftin. În plus s-a scris și că Cristiano Ronaldo ar urma să plece la finele acestei stagiuni, deoarece salariul său uriaș nu ar mai putea fi suportat.
https://i.eurosport.com/2021/02/23/3000839.jpg
Premier League
Mama lui Ronaldo, încrezătoare că fiul starului va ajunge la fel de mare! Unde vrea să-l vadă jucând
ACUM O ZI
Premier League
Ronaldo, cel mai bine plătit fotbalist din lume! Doar 3 sportivi câștigă mai mult din publicicitate
IERI LA 08:42