Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lazio se apropie la doar un punct de liderul Juventus. Recordul impresionant al echipei lui Inzaghi

Vlad Dumitrescu

Actualizat 09/02/2020 la 21:57 GMT+2

Lazio a învins duminică Parma, cu 1-0 și s-a apropiat astfel la doar un punct de liderul Juventus. La gazde, Ionuț Radu a fost doar rezervă.

Il gol di Caicedo in Parma-Lazio - Serie A 2019-2020

Credit imagine: Getty Images

Golul înscris de Felipe Caicedo în minutul 41 a adus victoria pentru Lazio în deplasarea de la Parma, un succes care stabilește un record al clubului și aduce echipa la doar un punct distanță de Juventus. Biancocelesti sunt acum neînvinși în ultimele 18 etape pentru prima oară în istoria clubului, stabilind un nou record all time. De la Lazio au lipsit Sergej Milinkkovic-Savic și Radu Ștefan suspendați dar și Senad Lulic și Jaquin Correa, accidentați, astfel că Simone Inzaghi a trebuit să improvizeze.
În locul lor au intrat Jony, Marco Parolo și Adam Marusic. De la Parma au lipsit Roberto Inglese, Luigi Sepe și Matteo Scozzarella iar Yann Karamoh și Dejan Kulusevski au jucat chiar dacă nu au fost recuperați 100%.
Thomas Stratoska a trebuit să respingă in-extremis o lovitură liberă a lui Jasmin Kurtic pentru ca apoi Ciro Immobile să șuteze puțin pe lângă poartă. Deși ambele echipe au fost periculoase, Lazio a fost cea care a reușit să deschidă scorul spre finalul primei reprize. Luis Alberto a centrat de pe partea dreaptă, Immobile i-a pasat lui Caicedo care a reluat din voleu. O verificare a VAR-ului a confirmat că Immobile nu a comis henț iar golul a fost validat.
Parma a ripostat iar gazdele au pus ulterior stăpânire pe joc, ratând câteva ocazii importante. Gazdele au cerut penalty în prelungiri când Acerbi a părut să îl tragă de tricou pe Cornelius, însă nici arbitrul nici VAR-ul nu au intervenit.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, insa ele se regasesc in continuare la principalii operatori de pe piata. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo