/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/08/13/2863699-59019988-2560-1440.png)
Valentin Mihăilă a marcat primul său gol pentru Parma. Românul a adus egalarea pentru parmegiani în minutul 83 al confruntării cu Lazio, din optimile de finală ale Cupei Italiei. Românul a fost permanent un pericol pentru laziali, el având și o bară în minutul 73.
Echipa lui Simone Inzaghi a deschis scorul în minutul 23 pirn Parolo și a controlat jocul până la pauză, dar Parma a fost mult mai insistentă în repriza secundă și în final a reușit să egaleze. Meciul părea să se îndrepte către prelungiri, dar Colombi a marcat în proprie poartă în minutul 90 și Lazio a câștigat cu 2-1.
Eurosport 2021 - Dezlănțuim puterea sportului
Valentin Mihăilă, primul gol pentru Parma
Chiar dacă echipa sa a pierdut, pentru Mihăilă a fost o zi foarte importantă, românul reușind să spargă gheața în Italia. În partidele din Serie A în care a fost folosit până acum, fostul jucător al Craiovei a avut de asemenea evoluții bune, fiind printre remarcații presei din Italia.
La Lazio, Ștefan Radu a rămas pe bancă pe toată durata partidei. În sferturile de finală ale Cupei Italiei, "biancoceleștii" vor juca contra Atalantei, în timp ce restul sferturilor de finală sunt Milan-Inter, Napoli-Spezia și Juventus-Spal.