Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Momentul în care Ibra și-a găsit nașul. Suedezul credea că e "șef" în vestiar, dar a fost făcut K.O.

Cristian Mihală

Actualizat 08/05/2020 la 09:36 GMT+3

Massimo Ambrosini a rememorat pentru Sky Sport Italia un episod în care Zlatan Ibrahimovic a ieșit extrem de șifonat după ce s-a bătut cu Oguchi Onyewu, la un antrenament al Milanului.

Zlatan Ibrahimovic vs. Oguchi Onyewu

Credit imagine: Eurosport

Deși este o forță a naturii și deține centura neagră în taekwondo, suedezul și-a găsit nașul în urmă cu 9 ani, pe vremea când evolua pentru "diavoli". Cel care l-a "calmat" pe Ibra a fost un alt "colos", Oguchi Onyewu (196 centimetri).
Extrem de frustrat că nu joacă (tocmai revenise după o accidentare și era imposibil să pătrundă într-un prim 11 din care, în zona centrală a defensivei făceau parte Nesta și Thiago Silva), americanul nu a tolerat comportamentul lui Zlatan. Cel care a greșit primul a fost Onyewu, care a avut o intrare dură, generând furia lui Ibra. Imediat, americanul l-a luat pe suedez de gât și au stat astfel preț de secunde bune, lovindu-se cu pumnii. A fost nevoie ca 10 coechipieri să intervină pentru a-i despărți pe cei doi, iar Zlatan s-a ales după acel incident cu o coastă ruptă.
"Toți voiam să jucăm, era o luptă pe viață și pe moarte. Cei care rămâneau pe bancă erau extrem de furioși, dar nivelul era unul foarte ridicat. Țin minte că la un antrenament Ibra și Onyewu chiar s-au încăierat, iar eu am fost primul care s-a dus să îi despartă. Dar era ca și cum aș fi încercat să deschid o mașină încuiată cu mâinile goale, atât de strâns se țineau. După câteva secunde am văzut că "Rino" (n.r. Gattuso) era căzut, și el încercase fără succes să îi despartă", a spus Ambrosini pentru Sky Sports.
În autobiografia sa, Ibrahimovic a confirmat incidentul și l-a comparat pe Onyewu cu un boxer de categorie grea; el a mai punctat că fiecare dorea în acele momente "să îl dezmembreze pe celălalt".
Sezonul 2010–11 e ultimul în care Milan a luat titlul, iar tensiunile erau atât de mari la antrenamente pentru că "diavolul" dispunea de o întreagă paletă de vedete și fiecare își dorea să impresioneze și să își asigure un loc de titular.
"Allegri trebuia să împace atât de multe vedete și atât de multe caractere puternice, era foarte greu. Îi aveam în lot pe Ronaldinho, Cassano, Kevin-Prince Boateng, Pato, Seedorf, Pirlo. Dar stafful tehnic a știut în general cum să gestioneze situația și în cele din urmă am câștigat titlul", a mai spus Ambrosini.

Ibrahimovic și episodul "Gattuso"

Întâmplarea povestită de Ambrosini nu a fost singurul incident cu Ibrahimovic în prim plan la Milan, în urmă cu aproape un deceniu. Temperamentul suedezului a dus și la un conflict cu Gennaro Gattuso, un alt fotbalist cu personalitate. Acel episod a fost povestit de curând de Thiago Silva.
Într-o zi, la antrenament, Gattuso l-a enervat toată dimineața pe Zlatan. L-a provocat, iar Zlatan a părut să încaseze fără să spună nimic. De fapt, răzbunarea avea să vină după aceea. S-au întâlnit în vestiar după antrenament, iar Ibra l-a ridicat cu totul, l-a întors cu capul în jos și l-a aruncat în coș! A fost o nebunie, am început cu toții să râdem, gândindu-ne la fața lui Gattuso. Jur, nu m-am putut opri din râs o săptămână | Thiago Silva.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo