Cesare Prandelli s-a despărțit astăzi de Fiorentina, după numai 5 luni petrecute la cârma echipei, în al doilea său mandat. Prandelli a mai pregătit echipa viola în perioada 2005-2010 și a revenit pe banca tehnică în noiembrie 2020.
Începând din toamna trecută, Prandelli a condus-o pe Fiorentina în 23 de meciuri, înregistrând 6 victorii, 6 remize și 11 înfrângeri. Tehnicianul de 63 de ani lasă formația din Florența pe locul 14 în Serie A, la 7 puncte deasupra zonei retrogradării.
"Fiorentina anunță că Cesare Prandelli și-a dat demisia din postul de manager al clubului. Cu mare regret, clubul viola a acceptat solicitatea antrenorului și i-a înțeles motivele, care se întind în afara fotbalului", a anunțat Fiorentina, pe site-ul oficial
Serie A
Sampdoria - Inter 2-2. Radu Drăgușin "uitat" pe banca de rezerve
12/09/2021 LA 14:24

Cesare Prandelli și-a dat demisia de la Fiorentina și se gândește la retragere: "O umbră a crescut în interiorul meu!"

La rândul său, Cesare Prandelli a explicat motivele pentru care a luat această decizie radicală. Se pare că renumitul tehnician se află într-o perioadă tristă din viața lui, care l-a forțat să renunțe la postul său:
"Este a doua oară când părăsesc Fiorentina. Prima oară la cererea altora, iar acum din propria mea inițiativă. În momentul de față din viața mea, mă regăsesc într-un discomfort absurd care nu îmi permite să fiu cine sunt de fapt. Am acceptat această experiență (n.r. - antrenor la Fiorentina) cu bucurie și dragoste, alături de entuziasmul și satisfacția unei noi aventuri.
Probabil există multă dragoste din partea orașului și multe amintiri frumoase pe care le-am trăit aici, care m-au orbit și m-au împiedicat să văd primele semne că anumite lucruri nu sunt în regulă. Ceva din mine nu se află la locul potrivit. În ultimele luni, o umbră a crescut în interiorul meu și mi-a schimbat modul în care văd lucrurile. Am venit aici să dau 100%, iar în momentul în care am simțit că acest lucru nu mai este posibil, am decis să fac un pas înapoi, spre binele tuturor.
Sunt conștient că există posibilitatea să-mi închei cariera de antrenor acum, dar nu am regrete și nu îmi doresc să am vreunul. Probabil că această lume care a reprezentat o parte din viața mea nu mi se mai potrivește și nu mă mai recunosc în ea. Lumea se schimbă mai repede decât mă așteptam, iar eu cred că este momentul să mă opresc și să descopăr cine sunt cu adevărat.", a transmis Cesare Prandelli, pe site-ul oficial al Fiorentinei.
https://i.eurosport.com/2018/12/09/2479254.jpg

Cesare Prandelli a ajuns în finala Euro 2012 cu naționala Italiei

De-a lungul carierei, Prandelli le-a pregătit pe Atalanta, Lecce, Hellas Verona, Venezia, Parma, Roma, Galatasaray, Valencia, Al-Nasr, Genoa și Fiorentina. De asemenea, el a condus și naționala Italiei în perioada 2010-2014.
Ca jucător, Cesare Prandelli a evoluat la Cremonese, Atalanta și Juventus. Alături de "Bătrâna Doamnă", italianul a cucerit 7 trofee. Cea mai mare performanță a italianului ca antrenor a avut loc în 2012, când a condus naționala Italiei până în finala Campionatului European. Atunci, Squadra Azzurra a fost învinsă categoric de Spania, scor 4-0.
Serie A
Juve a recunoscut că l-a ratat pe Haaland "la milimetru". Cum a căzut afacerea
10/09/2021 LA 10:03
Serie A
Era post-Ronaldo a început dezastruos. Juventus, înfrângere istorică, pe teren propriu, în Serie A
28/08/2021 LA 21:02