La doar câteva zile după ce s-a finalizat transferul său, Man devenind cel mai scump jucător din istoria Ligii 1, românul a fost inclus în lotul Parmei pentru confruntarea cu Napoli. La fel ca și Mihăilă, fostul jucător de la FCSB a luat loc pe banca de rezerve.
Înainte de meci, Man a postat pe rețelele de socializare o imagine cu apărătorile pe care le avea pe vremea când juca la UTA, echipa de care a fost îndrăgostit în adolescență.
Man a jucat pentru formația din Arad în stagiunea 2015-2016, marcând 15 goluri în 34 de partide. El a fost un produs al Academiei "Bătrânei Doamne", ajungând la aceasta la 15 ani, după ce și-a făcut junioratul la Ateltico Arad.
Serie B
"Își dorește mult mai mult!" Anunț important despre viitorul lui Dennis Man la Parma
ACUM 26 MINUTE

Dennis Man

Credit imagine: Eurosport

D'Aversa nu a dat senzația că se va baza pe Dennis Man atât de repede

Înainte de meciul de azi, antrenorul Parmei, Roberto D'Aversa, a vorbit despre noua achiziție a echipei, Dennis Man. Tehnicianul nu părea să îl ia în calcul pe român pentru confruntarea cu Napoli, dar probabil antrenamentele ulterioare l-au determinat că acesta poate fi o soluție, pe final de meci.
"Dennis Man este un jucător cu caracteristici pe care nu le aveam la echipă. Nu pot să fac o evaluare amplă, s-a antrenat o singură dată cu noi de dimineață. Dar este o investiție importantă, vine din campionatul României și, cu tot respectul, e o diferență ca dificultate față de Serie A. Are nevoie de timp ca să crească", a declarat antrenorul la conferința de presă premergeătoare duelului cu Napoli, de duminică.
Clauzele incluse în contractul lui Dennis Man la Parma
Dennis Man a fost vândut de FCSB la Parma pentru 11 milioane de euro, însă dacă se vor îndeplini condițiile, clubul bucureștean ar mai putea primi încă 2 milioane.
Iată care sunt condițiile ca FCSB să primească încă două milioane de euro, conform informațiilor gsp.ro.
  • 500.000 de euro dacă Parma va merge în cupele europene în următoarele patru sezoane
  • 500.000 de euro dacă Dennis Man va marca 15 goluri până în 2023
  • 500.000 de euro dacă Man va înscrie 25 de goluri până în 2025
  • 500.000 de euro dacă Parma va încheia măcar o stagiune în primele opt clasate din Serie A
Serie B
Man și Mihăilă, criticați dur de presa din Italia! Ce note au primit după eșecul cu Reggina
ACUM 7 ORE
Serie B
Dennis Man și Valentin Mihăilă, singurele puncte forte ale Parmei! Ce au scris jurnaliștii italieni
19/10/2021 LA 05:13