Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Răzvan Lucescu poate ajunge într-un campionat de top: "Următoarele 24 de ore sunt decisive"

Nicu Savin

Actualizat 17/04/2021 la 12:05 GMT+3

Răzvan Lucescu s-a despărțit recent de Al Hilal, dar a declarat că startul sezonului viitor îl va găsi cu siguranță pe banca unei echipe. Managerul de 52 de ani are numeroase oferte, iar presa din Grecia scrie că românul negociază preluarea unei formații din Serie A.

Răzvan Lucescu

Credit imagine: Getty Images

Răzvan Lucescu este printre puținii antrenori români care au reușit să facă performanță în străinătate. Fostul selecționer a cucerit titlul în Grecia cu PAOK, fapt pentru care este foarte apreciat în această țară.
Presa elenă scrie că AEK Atena îl dorește insistent pe Lucescu Jr., dar acesta are pe masă mai multe oferte, printre care și una din Serie A.
"Următoarele 24 de ore sunt critice în acest caz deoarece Lucescu va avea o întâlnire decisivă cu un club din Italia, în urma căreia se va stabili dacă va merge în Serie A. Dacă lucrurile nu decurg bine, AEK va fi favorită pentru a-l aduce pe român", scriu grecii de la Enwsi, citați de digisport.ro.
În cazul în care nu va ajunge în Serie A, e foarte posibil ca Răzvan Lucescu să semneze cu AEK. Potrivit turcilor de la Milliyet, tehnicianul român este preferatul oficialilor de la AEK. Ceilalți doi candidați pentru post sunt sârbul Vladan Milojevic, ultima oară la Al Ahli, și turcul Erol Bulut, fostul antrenor de la Fenerbahce.
Răzvan Lucescu și-a început cariera de antrenor la Rapid, după care le-a mai antrenat pe FC Brașov, El Jaish (Qatar), Petrolul, Skoda Xanthi, PAOK Salonic (Grecia) și Al Hilal (Arabia Saudită), dar a fost și selecționerul României între 2009 și 2011.

Răzvan Lucescu, gest minunat pentru SR Brașov, echipa la care a apărat și pe care a antrenat-o

În vârstă de 52 de ani, Răzvan Lucescu a făcut un gest uriaș pentru echipa la care a jucat, dar pe care a și antrenat-o mai apoi. Este vorba despre SR Brașov, club aflat acum în Liga a treia. Mai exact, Lucescu Jr. a achitat jumătatedin datoriile către ANAF ale clubului din Brașov, aproximativ 100.000 de lei (20.000 €).
"Datoriile vechi către ANAF (217.000 lei conform certificatului din octombrie 2020) au rămas piedica cea mai mare, cu datorii către stat nu se pot primi sponsorizări deductibile pentru companii și nici nu se pot iniția proiecte cu alte surse de finanțare.
S-a apelat la stegari sau foști stegari de pretutindeni pentru a da o mână de ajutor. Un pas uriaș a fost făcut zilele trecute, când stegarul Răzvan Lucescu, fost jucător şi mai apoi antrenor al celei mai iubite echipe a oraşului, a răspuns afirmativ solicitărilor venite din partea managerului general Ciprian Jurubescu și a trimis o sumă consistentă în conturile clubului, care acoperă aproape jumătate din datorille către ANAF!
Îi mulţumim lui Răzvan Lucescu pentru tot ce a făcut pentru FC Brașov şi pentru că s-a implicat în susţinerea SR Municipal Brașov", se arată într-un comunicat al grupării din Brașov.
Răzvan Lucescu a apărat poarta lui FC Brașov, în urmă cu două decenii, iar după retragerea din activitate a antrenat echipa "stegarilor" în perioada 1 iulie 2007 - 5 iunie 2009.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo